Diana Morar: “Stimulentul de inserţie pentru părinți se majorează la 1500 de lei”

“Părinţii aflaţi în concediu pentru creşterea copiilor vor primi un stimulent de inserţie majorat la 1.500 de lei, faţă de 650 de lei cât este în prezent, dacă revin în activitate înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni sau 1 an în cazul copilului cu handicap. Suma este acordată până la […]

“Părinţii aflaţi în concediu pentru creşterea copiilor vor primi un stimulent de inserţie majorat la 1.500 de lei, faţă de 650 de lei cât este în prezent, dacă revin în activitate înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni sau 1 an în cazul copilului cu handicap. Suma este acordată până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi. Prevederile nou adoptate de Guvern urmăresc în principal stimularea revenirii în activitate a părinţilor aflaţi în concediul pentru creşterea copiilor şi asigurarea unor venituri suplimentare pentru plata unei părţi din serviciile pentru îngrijirea copilului pe perioada cât părinţii sunt la serviciu”, a transmis deputatul PNL, Diana Morar.
 
Se estimează că un procent de 20% din cele 178.727 de persoane care beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copiilor vor opta pentru întoarcerea la activitatea profesională şi obţinerea stimulentului de inserţie înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2, respectiv 3 ani, astfel că numărul beneficiarilor de stimulent de inserţie va creşte la 105.687 persoane, faţă de 85.673 câte sunt în prezent.
 
Totodată, se introduce stimulentul de inserţie de 650 de lei pentru persoanele care se întorc la activitatea profesională în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru îngrijirea copilului cu dizabilităţi cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Vadima Teo

24.10.2026

O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Săsărman Mona

24.10.2026

Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !

Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"

Diana B

24.10.2026

Ivan Turbină

21.10.2026

Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !

Monica Săsărman, replică dură pentru Robert Sighiartău: "Se plimba cot la cot cu Ilie Sărăcie și ii susținea măsurile dezastruoase pentru oameni"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing