Diana Morar: “Se schimbă regulile de circulație pentru trotinete și biciclete electrice”

Se schimba regulile de circulație pentru trotinete și biciclete electrice! Am discutat astăzi la postul național de televiziune despre proiectul dezbătut și adoptat în comisia juridică din Camera Deputaților, un proiect de lege necesar pentru siguranța în trafic, legat de reglementarea conducerii bicicletelor și trotinetelor electrice pe drumurile publice”, a transmis deputatul PNL Diana Morar.


Câteva dintre prevederile importante pe care trebuie să le cunoașteți:

❕Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani
❕ În cazul trotinetelor electrice în regim de self-service, la efectuarea plăţii, în aplicaţie se va completa un chestionar de 5 întrebări obligatorii din legislaţia rutieră.
❕Bicicletele, trotinetele electrice şi mopedele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente.
❕Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete sau trotinete electrice pe drumurile publice, atunci când se deplasează pe partea carosabilă, cu excepţia trotinetelor închiriate.
❕Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă.

“Proiectul legislativ va ajunge în curând la dezbaterile și votul din plenul Camerei. Mulțumesc tuturor colegilor din comisia juridică pentru dezbaterile extrem de valoroase”, a transmis Diana Morar.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Leon

19.09.2026

Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița realizate cu fonduri europene prin PNRR, după ce noul corp al spitalului mai...

Ce discurs a avut președintele Nicușor Dan la Bistrița. Detaliile vizitei oficiale de la recepția spitalului

Invanca - Beclean

19.09.2026

Ce rușine de reperezentanți avem, Nicula, Ivan, Suciu, niște impostori și șmenari inculți toți, în funte cu Moldovan și restul haitei, ce urât, ce bandiți parșivi

Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"

Barbie K

18.09.2026

Mare ipocrit, numai Ivan îl bate deocamdată la șoric de obraz, amadoi mint cum respiră, dar Nicula este și needucat și violent dacă nu i se dă mingea, un beclenar nespălat cu pretenții de Harvard, nu stie să scrie o frază, măciucar urât că nu pleacă nici liftul cu...

Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"

Tigaie Radu

18.09.2026

Da tu ce ai pus pe primul loc cand ai șmenuit postul de senator ? Țara, ai? Auzi la el vrea stabilitate, „a mai transmis senatorul” stabilitatea lui și a celor ca el, cică el face apel la dialog, el care este un bombardier șnapan, Nicula senatore = Brânzovenescu 2026

Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing