Diana Morar: "Încă un succes pentru România! Comisia de la Veneţia a emis Avizul de Urgenţă pe cele trei legi ale justiției"

Comisia de la Veneţia a emis Avizul de Urgenţă pe cele trei legi ale justiției adoptate de Parlament, validate de Curtea Constituțională și promulgate de președinte, care vizează Consiliul Superior al Magistraturii, organizarea judiciară şi statutul judecătorilor şi procurorilor.

"Comisia de la Veneția apreciază că legile privind sistemul judiciar din România, care au fost dezbătute și analizate în comisia parlamentară din care am făcut parte, sub coordonarea Ministerului Justiției condus de Cătălin Predoiu, merg în direcţia cea bună. Așadar, o nouă veste pozitivă legată de pachetul de legi pe justiție, care demonstrează încă o dată că prevederile acestor acte normative sunt corecte, în standarde europene. Obiectiv îndeplinit pentru ca România să fie admisă în Spațiul Schengen și, totodată, să fie eliminat raportul MCV", a transmis deputatul PNL Diana Morar.

Iată câteva dintre aprecierile Comisiei de la Veneția:

- Procedura de numire și revocare a procurorilor de rang înalt este transparentă, echilibrată și democratică.
- Promovarea în posturile de conducere la instanțe și parchete este în linie cu standardele europene.
- Libertatea de exprimare a magistraților este respectată.
- În selecția procurorilor DNA, nu există interferențe politice, DNA își păstrează autonomia și independența, fapt salutat în mod deosebit în opinie.
- Infirmarea soluțiilor procurorilor de către Procurorul General se face în scris și motivat, fapt apreciat pozitiv.

- Legile au parcurs un solid proces de consultare publică.
- Procedura de urgență a Parlamentului a fost democratică, transparentă și toate grupurile parlamentare și instituțiile interesate s-au putut exprima democratic.
- Lupta împotriva corupției nu este afectată de prevederile legale.
- Poziția Ministerului Justiției în sistemul judiciar este corect stabilită și limitată la aspecte administrative și manageriale.


COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing