Diana Morar despre legea consumatorului vulnerabil: ,,O prioritate pentru PNL, cea care stabilește măsurile de protecţie socială
Într-o postare recentă, Diana Morar a afirmat că a votat legea consumatorului vulnerabil și aceasta se va aplica de la data de 1 noiembrie. ,,Am votat o lege importantă în condițiile în care se apropie sezonul rece, o prioritate pentru PNL, cea care stabilește măsurile de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și care […]
Într-o postare recentă, Diana Morar a afirmat că a votat legea consumatorului vulnerabil și aceasta se va aplica de la data de 1 noiembrie.
,,Am votat o lege importantă în condițiile în care se apropie sezonul rece, o prioritate pentru PNL, cea care stabilește măsurile de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și care se va aplica începând cu data de 1 noiembrie.“, a transmis Diana Morar.
Ovidiu Florean: “Nu voi accepta niciodată să fac parte dintr-o majoritate parlamentară cu PSD”. Click aici!
Consumatorul vulnerabil de energie este o persoană/familie care din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare faţă de sursele de energie, necesită măsuri de protecţie socială şi servicii suplimentare pentru a-şi asigura cel puţin nevoile energetice minimale.
Măsurile de protecţie socială:
- ajutor pentru încălzirea locuinţei;
- ajutor pentru consumul de energie destinat acoperirii unei părţi din consumul energetic al gospodăriei pe tot parcursul anului;
- ajutor pentru achiziţionarea, în cadrul unei locuinţe, de echipamente eficiente din punct de vedere energetic, necesare pentru iluminarea, răcirea, încălzirea şi asigurarea apei calde de consum, pentru înlocuirea aparatelor de uz casnic depăşite din punct de vedere tehnic şi moral cu aparate de uz casnic eficiente din punct de vedere energetic, precum şi pentru utilizarea mijloacelor de comunicare care presupun consum de energie;
- ajutor pentru achiziţionarea de produse şi servicii în vederea creşterii performanţei energetice a clădirilor, ori pentru conectarea la sursele de energie.
,,Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure. Pentru fiecare tip de combustibil s-a stabilit o valoare de referință, care se actualizează prin hotărâre a Guvernului și nu poate fi mai mică de: 250 lei/lună, pentru gaze naturale; 500 lei/lună, pentru energie electrică; 160 lei/lună, pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.”, a mai scris Diana Morar despre legea consumatorului vulnerabil.
Ajutorul acordat în funcție de venitul mediu net lunar:
- în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
- în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;
- în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;
- în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;
- în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;
- în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;
- în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1040 lei;
- în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei şi 1160 lei;
- în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei şi 1280 lei;
- în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei şi 1386 lei;
- în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei şi 2053 lei
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Incendiu puternic la un depozit Teraplast
14.05.2026
ULTIMELE COMENTARII
Suciu - fsn
19.05.2026Lasă că vin alegerile hienelor PSD !
la articolul Deputatul Robert Sighiartău, ironizat de PSD Bistrița: "Până și penibilul trebuie să aibă niște limite"
Niculaie - Figa
17.05.2026Gogomanul de Nicula, ipocritul impostorul Ivan și celălat Suciu stupid, plus șeful Tigaie Moldovan, spânul edil fără nici o idee a bunului simț - ne merităm soarta
la articolul BECLEAN. Finanțare europeană pentru două proiecte importante
Honda
17.05.2026cocalaru cu motor de la tacsu
la articolul Cine e tânărul care a decedat în accidentul cu motocicleta
Maria Hoja
17.05.2026Arici pogonici Nicula e ce trebe la albanezi
la articolul BECLEAN. Finanțare europeană pentru două proiecte importante
COMENTARII