DESTUPĂTORUL DE MINȚI a fost și la Complexul Muzeal Județean. Ion Barbu, mai autentic și mai rafinat ca niciodată

Caricaturistul Ion Barbu, fost inginer în mina Petrila și, ulterior, inițiator al proiectului „Planeta Petrila“ a ”făcut” spectacol la Muzeu joi seara, pe 23 martie.

Omul e adevărat și se vede că este un intelectual rafinat. Spectacolul a fost  extraordinar cu numere de magie de neimaginat, acrobație la trapez, dreptunghi și cerc literar, mers pe sârmă ghimpată și dat foc la valiză, toate regăsite în cuvintele unui intelectual rafinat și distilat, redate printr-un umor autentic, neplagiat, fin și sănătos tun.

Vorba lui Alexandru Gavrilaș: Veniți, privighetorul cântă și încântă și liliacul a-nflorit!“

Ion Barbu a studiat la Universitatea din Petroșani, dobândind calitatea de inginer. A lucrat la Mina Petrila, iar după 1990, prin implicarea acestuia, mina a fost salvată de la demolare. Mai târziu, el a fost cel care a transformat orașul Petrila într-o revelație artistică și a pus astfel, un oraș minier pe harta culturală a României, fiind inițiatorul proiectului cultural „Planeta Petrila”. A predat studenţilor cursuri despre utilizarea caricaturii în presă și a înfiinţat Editura „Ha, Ha Ha“ la Petrila.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing