Despre UNTOLD, cu bune și cu rele
Festivalul UNTOLD este privat, organizat, în primul rând pentru profit și nu cred că organizatorii au pretenția că educă populația. Pentru așa ceva sunt altfel de evenimente, sub egida unor instituții de cultură din țară.
Dar UNTOLD e doar despre bani, organizatorii aduc ce se vinde, profită de naivitatea oamenilor și fac profituri importante, an de an și nu cred că datoria lor e să educe copiii.
Totuși, multe lucruri nu sunt în regulă acolo și e revoltător că autoritățile închid ochii la ele. Nu vorbim de gălăgia din centrul Clujului sau de faptul că Primăria de acolo, în frunte cu Emil Boc, ar face orice pentru organizarea evenimentului, pentru că se pare că fostul premier e foarte iubit și probabil ar fi ales primar până la 80 de ani.
Dar nu e în regulă să participe minori la concerte cu versuri obscene, la prestații total deplasate ale unor artiști. Cred că e și vina părinților, dar organizatorii ar trebui să interzică prezența copiilor la unele spectacole. Explicația că "oricum ascultă pe internet" nu ține. Ce-am văzut la concertul domnului Gheboasă, unde s-a mai și urcat un copil la bustul gol pe scenă, m-a scârbit. Are rost să ne mai întrebăm dacă pot sau nu consuma minorii alcool sau chiar stupefiante la UNTOLD?
GALERIE FOTO
în 14.08.2023 ora 09:29:52 Oltean Carmen Nina a scris:
Lasă un răspuns
Ipocrizie cat încape ,invidie a miticilor și psdeilor de Cluj( vezi așa zisul jurnalist Alex de fapt șef PSD Cluj) pe Ardeal și progresismul acestui ținut emblematic ptr civilizație Pudibonzi cu interese financiare enorme ,și pe care îi macină pizma ptr succesul european enorm al Untold și a banilor pe care acesta îl aduce an de an bugetului local și Clujului in general. Droguri, versuri mai puțin sau mai mult " obscene", aglomerație și alte vini închipuite sunt cam pe la toate festivalurile din Romania și aiurea!! Daca s-au făcut controale ,s-au dat amenzi în diferite domenii acolo, înseamnă că autoritățile și-au făcut datoria .A compara o mica scânteie de la artificii( greșeală pirotehniștilor) in aer liber, in spatele scenei stinsă urgent de ISU prezent la manifestație , câțiva oameni lasați pe scările de acces ,la un moment dat( cu " gloata" uneori e greu cu iscând că acolo au fost oamenii din întreaga țară ,din Europa chiar ) cu ceea ce s-a întâmplat la Colectiv este o crimă ceea ce fac tv. Sunt purtați astfel pe la B1tv ,RTV ptr a critica totul din interese meschine( vezi șeful PSD Cluj " jurnalistul" Alexa ipochimen de slabă factura in branșa, Iliesiu un politician haotic...) ptr a induce opiniei publice că acolo totul e muci și vinovatul de serviciu esteBoc.Are și Boc niște vini căci trebuia să reglementeze mai bine accesul celor sub 18 ani la spectacol sau macar a celor sub 14 ani, și accesul liber pe scări, fluidizarea lui ,precum și interzicerea depășirii capacității stadionului și stabilirea unui program al fiecărui recital( ptr a nu deranja locatarii din vecinătate,care se simt ,unii deranjați o data pe an de muzica..)Trebuia să învețe din experiența celorlalți ani și să țină cont și de o minoritate căreia nu ii place un astfel de festival.Per total Untold rămâne an de an un succes fulminant ,international!!! Succes ,in continuare și la anul !! In ciuda tuturor miticilor , psdeilor,a pudibonzilor ,ipocriților și gerontofililor de serviciu..
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Poate ni se comunică și numele laboratoarelor cu pricina!
la articolul Ce a pățit un bistrițean cu laboratoarele medicale
Aștept cu nerăbdare continuarea....
la articolul Ce a pățit un bistrițean cu laboratoarele medicale
Belinda
11.09.2026Beclean este cel mai urât oraș după Caracal si Zimnicea are o strada și câteva mii de țărani cu ifose de domni
la articolul Orașul Beclean, exemplu în atragerea fondurilor europene. Vizită a conducerii ADR Nord-Vest
Bogdan Nicula
11.09.2026Ce să spun urâțenia aia de târg neterminat prin care închizi ochii când treci cu mașina, este „exemplu” în atragerea pomenilor de la proștii de nemți, Beclean este o oribilitate o monstruozitate pentru bunul simț și ochi. Mare păcat că trece drumul de Cluj pe ac...
la articolul Orașul Beclean, exemplu în atragerea fondurilor europene. Vizită a conducerii ADR Nord-Vest
COMENTARII