Deputatul Diana Morar și femeile liberale, la activități de promovare a cititului (FOTO)

"15 Februarie este Ziua națională a lecturii din 2021, gratie unui proiect de lege inițiat și de mine alături de ministrul Sebastian Burduja. Am considerat că este necesar ca cititul să aibă o zi a lui și in România întrucât media de 4 minute alocate cititului de către români este extrem de scăzută, iar conștientizarea importanței sale este valabilă la orice vârstă", a anunțat deputatul PNL, Diana Morar.

"Sărbătorim săptămâna cititului și anul acesta în județul Bistrița-Năsăud, în cadrul unităților de învățământ, în această săptămână, motivat de vacanța școlară ce tocmai s-a încheiat. În această perioadă, în calitate de inițiator al legii, ne-am propus alături de doamnele liberale, să desfășurăm o serie de acțiuni care să promoveze cititul în județul nostru.

Pentru a beneficia de doza de motivație, am fost extrem de încântate să petrecem luni, o după-amiază deosebită alături de copiii membrii ai cercului de creație literară si teatru al Palatului Copiilor din Bistrita.

Am prezentat cartea preferată și însemnătatea sa pentru fiecare dintre noi, legând subiectele de alte cărți, opere de artă, istorie, teatru și chiar cinematografie", spune Diana Morar.

"Am discutat deschis despre rolul cărților citite în călăuzirea pașilor în viață, împărtășind momente ale propriei experiențe trăite și a rolului cititului în activitatea profesională, în primul rând.

Am aflat lucruri importante de la copii, începând cu ceea ce le face plăcere astăzi, când tehnologia câștiga cu pași repezi însemnătate, până la ceea ce ii frământă, inclusiv, într-o sesiune q&a, am primit răspunsul cel mai onest când am adresat întrebarea: de ce citim atât de puțin?

Răspunsul a venit imediat: pentru că oamenii sunt împovărați de grijile cotidiene prea mult, ca sa mai fie capabili să evadeze în lumea cărților.. Drept urmare, mi s-a adresat și mie întrebarea: de ce se promovează peste tot doar știri negative căci oamenii fac și lucruri bune sau frumoase, iar știri pozitive nu prea există? Am promis pentru întâlnirea viitoare la care vom participa că vom încerca să găsim răspuns la întrebările de mai sus și, in plus, la întrebarea: de ce au dispărut aproape de tot, publicațiile tipărite? Abia aștept să ne revedem! Până atunci, cu toții, continuăm să citim", a fost mesajul transmis de Diana Morar, pe pagina sa de Facebook. 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing