Deputatul Diana Morar, invitată să diserteze la deschiderea Congresului Avocaților din România

Deputatul liberal de Bistrița-Năsăud, avocatul Diana Morar, a participat în aceste zile la deschiderea Congresului Avocaților din România. Ea a fost invitată să diserteze la acest eveniment chiar de președintelui Uniunii Naționale a Barourilor din România, av. dr. Traian-Cornel Briciu.

Diana Morar:”Am transmis asistenței că urmează o perioadă importantă în activitatea parlamentară, legile justiției urmând să intre în dezbaterea celor două camere. Aceste legi vor aduce modificări benefice și în activitatea desfășurată de avocați. Totodată, este un moment prielnic pentru continuarea digitalizării în modul de funcționare a profesiei noastre, oportunitate dată de PNRR”, le-a spus Diana Morar colegilor ei de breaslă.

Tema din acest an a Congresului Avocaților a fost ”Avocatura azi. Tendințe și perspective”. Potrivit parlamentarului bistrițean, lucrările congresului au debutat cu referiri la relațiile inter-instituționale și preocupările comune față de justiție și drept: ”Discuțiile au arătat că este nevoie de dezbatere aplicată în interiorul corpului avocaților cu privire la regulile care guvernează profesia de avocat și care trebuie înțelese din perspectiva perioadei pe care o traversăm, nu prin raportare exclusivă la etape anterioare de dezvoltare”, a mai punctat Diana Morar.

Precizăm faptul că, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, av. dr. Traian-Cornel Briciu i-a mulțumit public Dianei Morar pentru sprijinul efectiv acordat profesiei în activitatea din Camera Deputaților și cea de la Ministerul Justiției.

Etichetele acestui articol sunt pnl, diana, morar, avocat

COMENTARII

MT

în 18.06.2022 ora 21:16:21 Madam T a scris:

Lasă un răspuns

Sa diserteze? Bine ati scris voi. Pentru ”pasareasca” asa zisa limbaj de specialitate ce o foloseste madam nici nu se putea un cuvânt mai nimerit. Auzi acolo, au chemat-o sa dizerteze, sa mori de ras, nu alta

ML

în 18.06.2022 ora 22:40:48 Madam L a scris:

Lasă un răspuns

Si? A dezertat? ..scuze, dizertat?


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing