Depistat de polițiști având asupra sa o substanță susceptibilă a avea efect psihotrop
La data de 23 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, Biroul de Ordine Publică, au interceptat și legitimat un tânăr de 29 de ani din Bistrița, care manifesta un comportament nefiresc. În urma efectuării controlului corporal, asupra acestuia a fost găsit un pliculeț care conținea o substanță de culoare albă, susceptibilă a avea […]
La data de 23 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, Biroul de Ordine Publică, au interceptat și legitimat un tânăr de 29 de ani din Bistrița, care manifesta un comportament nefiresc.
În urma efectuării controlului corporal, asupra acestuia a fost găsit un pliculeț care conținea o substanță de culoare albă, susceptibilă a avea efect psihotrop.
Aceasta a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, existând indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri pentru consum propriu, fără drept. Dosarul penal întocmit a fost înaintat structurii competente.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ani Liliana
30.10.2026Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
29.10.2026Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
29.10.2026Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon
la articolul Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026
Balan Marius-Horea - ecologist
28.10.2026Closca-i mata care te-o oat.
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
COMENTARII