De ce nu votează deputaţii UNIT moţiunea de cenzură. Ce solicitări au (VIDEO)

Parlamentarii Partidului Uniunea Națională pentru Inovație și Tradiție (UNIT) anunță că nu vor vota moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernul României condus de Ilie Bolojan , în forma actuală.

"Am semnat această moțiune de cenzură ca un semnal politic ferm împotriva măsurilor promovate de actualul guvern, măsuri care au generat o nemulțumire profundă în rândul populației. România are nevoie de o schimbare reală de direcție, nu de o simplă repoziționare a acelorași decizii sub o altă etichetă.

Cu toate acestea, inițiatorii moțiunii nu ne-au prezentat o alternativă credibilă de guvernare. Am așteptat desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru și un plan concret de guvernare. Aceste elemente esențiale nu au fost oferite. În schimb, ni s-a transmis intenția de a reveni la aceeași formulă politică, cu aceleași politici publice, sub un alt premier.

Considerăm că simpla înlocuire a unui prim-ministru, fără o schimbare reală de direcție, nu reprezintă o soluție. Este doar o continuitate mascată, care nu răspunde problemelor reale ale românilor. Refuzăm să girăm un demers politic lipsit de claritate, responsabilitate și alternative reale. În acest context, am așteptat de la inițiatorilor moțiunii ca, până cel târziu luni dimineață, să prezinte un plan coerent de guvernare și o propunere asumată pentru funcția de prim-ministru. În lipsa acestor elemente, nu putem susține prin vot această moțiune", au transmis deputaţii UNIT, în cadrul unei conferinţe de presă.


"În eventualitatea respingerii moțiunii și a unei reconfigurări a majorității parlamentare, subliniem că nu vom susține niciun proiect sau act normativ care afectează negativ cetățenii. Vom analiza fiecare inițiativă strict prin prisma impactului asupra populației. În mod special, solicităm renegocierea programului SAFE, întrucât forma actuală nu servește intereselor României. Ne opunem listării la bursă a companiilor strategice ale statului și susținem menținerea acestora sub control național. În același timp, solicităm reducerea TVA-ului la 19% și scăderea dividendelor la 10%. Cerem revenirea la numărul de 300 de parlamentari, eliminarea sau suspendarea subvențiilor pentru partide, cu excepția anilor electorali și alegerea primarilor în două tururi.

UNIT rămâne un actor politic responsabil, care respinge atât măsurile nocive ale actualului guvern, cât și soluțiile politice superficiale sau lipsite de transparență. România are nevoie de decizii asumate, nu de jocuri de imagine", au transmis deputaţii UNIT. 

COMENTARII

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing