Daniel Suciu: "Robert, te visai președinte, dar erai virusat de toate combinațiile posibile"

După ce CCR a declarat parţial neconstituţionale modificările vizând pensiile speciale, Robert Sighiartău, membru PNL, s-a lansat într-o serie de acuze la adresa PSD și a premierului Marcel Ciolacu, pe care l-a numit „comediant”.

”Misiune îndeplinită ! Noi cei de la PNL aşteptăm public scuzele comediantului Ciolacu”, a scris Sighiartău miercuri pe Facebook.

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, i-a dat o replică lui Robert Sighiartău.

"Robert, noi cei de acasă știm că visezi frumos! Te visai președinte al țării, lăsai să se înțeleagă că ești aproape mesianic în politică, dar în același timp erai virusat de toate combinațiile posibile. Ai vrut preamărire mereu și mereu, visul tău lăuntric, dar vorbeai de cucernicie, aminteai mereu și mereu de morală dar jecmăneai oamenii cu firmele tale cu dobânzi amețitoare. Apelai la principii, tu care i-ai trădat pe toți cei care te-au propulsat la vârf, de la Ioan Oltean, trecând pe la Orban, continuând cu Cîțu și Ciucă. Apăreai în poză cu ei mereu, dar apoi rămas fără funcțiile la care visai, te înregistrai în ședințele de partid cum îi critici și le scurgeai pe surse. Tu, chiar tu nu poți cere nimănui nimic despre pensiile speciale pentru că ai făcut fix nimic pentru a le elimina. Ia uite dragă Robert, mai jos, cum te lăudai acum 3 ani pe acest subiect, ia uite cum arată ipcrizia. Îți amintești?", a scris Daniel Suciu, alături de o postare pe care Sighiartău a făcut-o în 2020, legată de pensiile speciale. 

COMENTARII

bo

în 03.08.2023 ora 14:27:13 bondarul™ a scris:

Lasă un răspuns

Toti de la guvernare sunteti la fel! Omul de afaceri Adrian Stanciu a descris foarte bine reforma fiscala a lui Ciolacu si citez: "Imaginați-vă că sunteți la un restaurant cu un grup de prieteni. La o masă mare alăturată e un grup mare și gălăgios care petrece zgomotos și extravagant. Sticle de șampanie desfăcute una după alta, platouri cu mâncare, trabucuri aprinse cu hârtii de 50 €, din astea. La sfârșitul serii apare chelnerul și vă pune pe masă nota lor de plată. Cea mai plastică descriere a "ajustării fiscale a lui Ciolacu". Din pacate pentru noi, cam asa este!


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Klaus

17.06.2026

Iadul este plin de avocați - Descartes

Doi noi avocați au depus jurământul și au intrat în Baroul Bistrița-Năsăud

Virgiluț R

16.06.2026

Cum am mai zis, trebuie chiar să mai moară cineva ca scările alea proiectate împotriva siguranței utilizatorului să fie definitiv închise? Câte accidente trebuie să se întâmple în continuare ? Primăria ar trebui să fie garanta siguranței cetățenilor, nu să ne de...

O femeie s-a accidentat pe scările rulante din Decebal

Runcan Mihaela

15.06.2026

Moldoveni nebuni ..de ăștia tre sa te ferești in trafic că de Draku .E plină Europa de ei circula că nebuni.

Care e starea victimelor accidentului din Mureşenii Bârgăului

Nelu Ciunta

15.06.2026

„Dacă vrei să ajungi departe în furăciuni, mergi în haită!” cred ca așa era mesajul domnule Ivan Turbincă a lu Ciolacu. Rușine PSD și rușine Bistrița-Năsăud dovediți mereu că sunteți un județ zero în Transilvania, după Sălaj, măcar pe la Sălaj trece o a...

Bogdan Ivan, noul președinte al PSD Bistrița-Năsăud: "Dacă vrei să ajungi departe, mergi în echipă!"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing