Daniel Suciu, despre vinieta albastră: "Bistrițenii plătesc de 4 ori mai puțin" (VIDEO)
Deputatul PSD Daniel Suciu, care este și președinte al PSD Bistrița, a transmis un mesaj legat de vinieta albastră, ca o replică la adresa fostului primar Ioan Turc, după ce acesta din urmă declara că este împotriva noii viniete.
"În administrația Lazany, bistrițenii plătesc de 4 ori mai puțin pentru parcare în Bistrița. Nu este smântâneală, este, din contră, un mare beneficiu. Suntem pe viitoarea parcare de pe strada Lupeni, unde același domn care vorbește despre smântânit (n.r- Ioan Turc) și-a dorit să facă o parcare cu 5,6 milioane de lei, iar în administrația Lazany costă 1,5 milioane de lei", a spus Daniel Suciu.
în 29.03.2025 ora 15:50:44 Balan Marius- ecologist a scris:
Lasă un răspuns
Daniele ! Ce SMANTANEALA ar fi iesit daca se facea parcarea in parcul Eminescu in vremea colegului tau OTC cu trei mandate si locul de parcare trecea de 20.000 euro avand in vedere cate retele trebuiau mutate din subsolul parcului. La asta nu te gandesti ? Noroc cu cele 550 de semnaturi contra depuse de bistriteni prin mine de nu s-a mai intraznit mai multe. Tocmai din aceasta cauza ideea cu parcarea de pe Lupeni , aici unde stai tu cu povestea scrisa pe foaie imi apartine in totalitate si nici PNL si nici PSD din administratie nu au nici un merit.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
claas
04.11.2026Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!
la articolul O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta
Iliescu Andrei
03.11.2026De ce nu spuneți si numele societăților?
la articolul Sute de bistrițeni rămân fără loc de muncă. RAAL și alte două firme din Bistrița au anunțat concedieri colective
Ivan Turbină
03.11.2026Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !
la articolul Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
02.11.2026Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...
la articolul Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare
COMENTARII