Daniel Suciu: “Dacă intrăm la guvernare, o facem pentru a scoate țara din criză. Nu reevaluez niciun liberal” (VIDEO)

Deputatul PSD, Daniel Suciu, a vorbit despre situația politică de la nivel național și despre posibilitatea ca PSD să intre la guvernare, alături de PNL. “Nu am de gând să reevaluez pe nimeni. Ce spuneam ieri despre Klaus Iohannis și despre Florin Cîțu este valabil și astăzi. Același lucru spuneam și despre Ioan Turc sau […]

Deputatul PSD, Daniel Suciu, a vorbit despre situația politică de la nivel național și despre posibilitatea ca PSD să intre la guvernare, alături de PNL.

“Nu am de gând să reevaluez pe nimeni. Ce spuneam ieri despre Klaus Iohannis și despre Florin Cîțu este valabil și astăzi. Același lucru spuneam și despre Ioan Turc sau despre Stelian Dolha și rămâne valabil. Nu vreau să reevaluez personaje, pentru că un anumit curs se îndreaptă către o posibilă coaliție. Dar vreau să le readuc aminte tuturor că fix acum doi ani PNL și Klaus Iohannis primeau toată puterea în România. Doi ani de zile au trecut, de când au avut toată țara pe mână. Dacă astăzi în spațiul public se discută despre venirea PSD la guvernare, nu este decât rezultatul celui mai mare eșec al lui Klaus Iohannis și al PNL. Au mai eșuat guverne în România, au mai făcut greșeli guverne în România, dar niciodată un guvern nu a provocat, direct sau indirect, atâtea nenorociri și atâtea tragedii, cum s-au întâmplat în ultimii 2 ani de zile”, a declarat Daniel Suciu.

“Astăzi, PSD este la 40 la sută, în toate sondajele iar PNL este la sub 17 la sută. Dacă există întrebarea de ce ne-am asuma o eventuală guvernare, cred că înainte de asta trebuie să răspundem la alte întrebări. Oare e corect să tot constatăm că economia merge catastrofal? Oare e corect ca Ciolacu, Rafila, Suciu, Ivan, Moldovan, să tot constate, să tot critice că sistemul educațional este praf, că HoReCa este în prag de faliment? Este corect să constatăm că toate administrațiile din țară sunt pe marginea prăpastiei? Este corect să constatăm că prețurile sunt în aer? Poate e corect politic ca parlamentarii PSD să tot constate? Toată lumea știe că dacă tot constatăm și stăm pe margine, PSD va câștiga zdrobitor alegerile în 2024. Dar eu cred că niciun bistrițean, niciun român nu mai tolerează politicienii care fac jocuri doar de imagine. De la 1 septembrie, din cauza clasei politice care e la conducere, în frunte cu Klaus Iohannis, cu PNL și USR… pentru că ei sunt vinovați, a dispărut un Beclean, un Năsăud, un Sângeorz-Băi, au murit peste 11.000 de oameni. Nu cred că este corect să tot criticăm. Nu-l voi iubi pe Iohannis sau pe Cîțu, dar dacă jurăm că facem tot ceea ce putem pentru români, cred că PSD este dator să spună că avem oameni, avem soluții și dacă cineva vrea să scoată țara din această criză profundă, se poate baza pe PSD. Nu murim de dragul liberalilor și am spus câte nenoriciri am făcut. Dacă se va lua decizia, complicată politic, ca PSD să intre la guvernare, o facem nu pentru Klaus Iohannis, nu pentru Florin Cîțu, nu pentru Raluca Turcan, nu pentru Robert Sighiartău, ci pentru ceea ce trăim cu toții pe stradă, la școală, la locul de muncă, în spital”, a declarat Daniel Suciu.

Suciu a mai adăugat că nu știe care va fi rezultatul discuțiilor cu PNL, dar că nu poate să spună că respinge din start o eventuală intrare la guvernare.

 

 

 

 

 

 

Conferință de presă PSD

Posted by InfoBistrița.ro on Friday, November 5, 2021

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing