CURS de auto-apărare financiară, susținut de specialist în economie Radu Nechita, la Bistrița

Bistrița Learning Hub organizează un nou eveniment pentru comunitate. "Cursul de auto-apărare financiară" va avea loc în data de 6 mai, la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud.

Radu Nechita, conf. dr. Facultatea Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai, și specialist în economie îi va învăţa pe participanţi cum să economisească inteligent, ce opţiuni de econonomisire a banilor există în România, care sunt cele mai mari amenințări la adresa banilor (inflația, erorile de judecată și comoditatea). De asemenea, vei afla cum să îți evaluezi corect situația financiară (active, pasive, venituri și cheltuieli), dar și cum să te ferești de capcane precum creditele păguboase sau investițiile hazardate.

 „Într-un context în care nivelul de educație financiară în România este printre cele mai scăzute din Europa, iar capcanele financiare se înmulțesc, învățarea unor principii de bază devine o formă de autoapărare esențială”, au transmis organizatorii - Bistrița Learning HUB. 

„Cursul de auto-apărare financiară” este dedicat tuturor celor care vor să aibă un control real asupra propriei situații financiare, indiferent de vârstă sau profesie.

Sunt disponibile 30 de locuri. Pentru înscriere, trimiteți un email la [email protected].

- Simți că banii îți scapă printre degete?

- Învață să-ți protejezi finanțele la Cursul de Auto-Apărare Financiară cu Radu Nechita!

06 Mai | 17:30 – 20:30

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud – Sala Ștefan Dănilă

Vei afla informații utile despre:

- Educație financiară.
- Economisire & investiții.
- Protejarea patrimoniului.
- Evitarea capcanelor financiare.



COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing