Cum și-a găsit sfârșitul un bărbat de 35 de ani, pe un drum comunal

În seara de 14 octombrie a.c., în jurul orei 21.50, a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112, faptul că pe un drum comunal din Orosfaia se află o persoană căzută, în stare de inconștiență. La fața locului, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat de 35 de ani din localitate care, din nefericire, era decedat.

Din primele investigații efectuate a reieșit faptul că bărbatul ar fi fost victima unui accident rutier, iar cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud.

 În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că bărbatul de 35 de ani, în timp ce se deplasa în calitate de pieton, ar fi fost acroșat și accidentat de un utilaj agricol, condus de un tânăr de 26 de ani din comuna Breaza, județul Mureș. Întrucât nu ar fi observat că a accidentat o persoană, tânărul și-ar fi continuat deplasarea.

De asemenea, în cadrul verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 26 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată,  a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 În cauză, va fi efectuată necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului. Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uciderea din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere nedorite, polițiștii rutieri reamintesc faptul că deplasarea pe drumurile publice poate fi sigură numai dacă sunt respectate în totalitate regulile și obligațiile legale în ceea ce privește circulația rutieră.

 Totodată, este important de reținut că, pe timp de noapte, pietonii care circulă pe partea carosabilă a drumului, (care nu este prevăzut cu trotuar sau acostamente) trebuie să fie vizibil, să aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent-reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină, vizibilă din ambele sensuri.

 Totodată, polițiștii le recomandă pietonilor:

 - să circule numai pe trotuare când strada este prevăzută cu acestea și pe partea stângă a drumului, în sensul de mers, când acesta nu are trotuare;

- să traverseze drumurile publice prin locurile marcate şi să se asigure înainte de a traversa;

- să nu folosească telefonul mobil (sau alte dispozitive electronice) atunci când traversează un drum public, astfel încât să poată fi atent la traficul rutier;

-să fie mult mai atenţi la traversare noaptea sau atunci când vizibilitatea este redusă;  În condiţii de carosabil umed sau alunecos, spaţiul necesar pentru frânare creşte foarte mult.

 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Monica S

14.07.2026

Chiar nu vă este rușine PSD ule ???? Ați distrus țara cu furăciunile voastre, hoților !

Monica Săsărman: "Firma ministrului demis Pâslaru continuă să încaseze bani frumoși din bugetul țării"

Frankie

14.07.2026

Iar a apărut mătușa crizată, are comentarii, și-a pirdut andrelele și scoate rumegușuri pe gură, hai sictir că vin alegerile hienelor PSD

Monica Săsărman: "Firma ministrului demis Pâslaru continuă să încaseze bani frumoși din bugetul țării"

Ronald M

12.07.2026

Se țin de inimă, sa mori de râs, se țin de țâță, inima nu e acolo, ce papagali fake „ Relațiile de înfrățire înseamnă oameni, proiecte, schimburi de experiență, cultură, tineret, administrație, colaborare economică ” zice Keloglan spânul, de fapt zero nimi...

Bistrița și-a întâmpinat orașele înfrățite la Zilele Municipiului. 20 de ani de parteneriat cu L’Aquila (FOTO)

Cristian N

12.07.2026

Unde este piticul mârlan Nicula senator neales de nimeni? Pfai poi el lipsește cred că se screme la soluția salvatoare, apoi merge la Manda-Vulguța să îi aprobe aberațiile. Să vă feriți de Nicula oameni buni, ca de pecingine, este inteligent în sensul rău și te scui...

Gloria Bistrița a primit titlurile de „Cetățean de Onoare al județului Bistrița-Năsăud”, în cadrul unei ședințe festive

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing