Cum s-a petrecut tragicul accident, în urma căruia Alex Bălan a murit cu motocicleta

Tânărul Alex Bălan, din Prundu Bârgăului, a murit într-un trafic accident, după ce a căzut cu o motocicletă de enduro.

Organizatorii concursului Enduro Heniu au descris cum s-a produs accidentul.

"Era o zi frumoasă de 16 mai. Natura prinsese viață, totul înverzea. Echipa Enduro Heniu era împărțită pe sectoare pentru verificarea traseului din acest an.

Alex verificase întregul traseu de Hobby și se intersectase pe parcursul zilei cu celelalte echipe. Pe ultima coborâre, una pe care o mai parcursese de câteva ori, a greșit cu aproximativ 10 metri poteca de ieșire către drum și a ajuns pe marginea unui drum de exploatare, pe un mal de aproximativ doi metri. S-a întors către ceilalți doi colegi și le-a spus că nu este bine pe acolo și să se întoarcă.

Din păcate, în acel moment, Alex a căzut. Ceilalți doi l-au văzut jos în drum și au alergat imediat spre el. Fatalitatea a făcut ca această căzătură să fie una nefericită. Toate încercările de resuscitare au fost fără succes.

Pentru cei care au citit informațiile apărute în presă, dorim să clarificăm că acestea nu sunt reale. Alex nu a căzut într-o prăpastie. A fost o căzătură de pe marginea unui drum de exploatare. Nu știm exact împrejurările în care s-a întâmplat totul, dacă s-a dezechilibrat sau ce anume a dus la acel moment tragic. Din păcate, nimic nu îl mai poate aduce înapoi. Am simțit însă nevoia să facem cunoscut adevărul despre cele întâmplate", au transmis cei de la Enduro Heniu.

"Dorim, de asemenea, să subliniem faptul că niciun concurs de enduro nu este organizat fără verificarea atentă a traseelor, iar viața piloților nu este niciodată pusă în joc cu intenție sau neglijență. Organizatorii tuturor competițiilor de enduro verifică traseele cu maximă responsabilitate. Este un sport extrem, unde riscurile există, însă ceea ce s-a întâmplat acum a fost o tragică fatalitate.

Pe această cale vă anunțăm că ediția din acest an se anulează. Pentru cei care doresc să îl conducă pe Alex pe ultimul drum, funeraliile vor avea loc marți, 19 mai, la ora 12:00, la capela din Susenii Bârgăului (BN)", au transmis reprezentanții concursului de Enduro.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - Cloșca

27.10.2026

Piticul violent Nicula, senatorul neales de nimeni, impostorul tine cuvântare altor impostori ca el, las că vin alegerile hienelor !

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Ivanca

26.10.2026

Impostorule mincinos, nu reprezinți Bistrița, tu reprezinți haita de hiene PSD șmenarule !

Deputatul PSD Bogdan Ivan a fost ales vicepreședinte al Camerei Deputaților: "Primul meu gând a fost la Bistrița-Năsăud"

Ivan Turbină

26.10.2026

Nu mai scăpăm niciodată de gașca hoților PSD, oameni buni nu v-au ajuns 30 de ani? Uitați-vă la Grindeanu, la Zamfir,, la Nicula, la Ivan, la Neacșu, la Barbu, la toți impostorii ăștia îmbuibați , oameni buni, până când ? Afară cu haita asta pentru totdeauna !

PSD Bistrița, către Robert Sighiartău: "Simona Bolbos Man, membru PNL, cum poate face politica guvernului plin de social-democrați?"

Iliescu Ionaș

25.10.2026

PSD Bistrița ( ca și tot PSD-FSN-PDSR-Iliescu ) este o haită de hiene, borfași, impostori, hoți și care trebuie să dispară la următoarele alegeri !

PSD Bistrița, către Robert Sighiartău: "Simona Bolbos Man, membru PNL, cum poate face politica guvernului plin de social-democrați?"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing