Cum i-a furat o tânără de 19 ani telefonul mobil unui bărbat

La data de 9 iulie a.c., în urma verificărilor și investigațiilor efectuate de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița – Postul de Poliție Șieuț, a fost identificată o tânără de 19 ani, din Josenii Bârgăului, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, la data de 8 iulie a.c., în timp ce se afla în localitatea Josenii Bârgăului, în apropierea unui local public, tânăra i-ar fi cerut unui bărbat de 34 de ani, din Șieuț, telefonul mobil, sub pretextul că dorește să verifice ceva. După ce bărbatul i-a înmânat telefonul, aceasta ar fi fugit.

 Polițiștii au recuperat prejudiciul, în valoare de aproximativ 1.000 de lei, și l-au restituit persoanei păgubite.

 Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, în cadrul dosarului penal întocmit.

 Pentru a evita să deveniți victime ale unor astfel de fapte, polițiștii vă recomandă:

 

Ø nu înmânați telefonul mobil, portofelul sau alte bunuri de valoare persoanelor necunoscute, indiferent de motivul invocat;

Ø dacă cineva vă solicită telefonul pentru a efectua un apel sau pentru a verifica o informație, oferiți-vă să formați dumneavoastră numărul sau să realizați acțiunea solicitată, fără a pierde controlul asupra dispozitivului;

Ø manifestați prudență în relația cu persoanele pe care nu le cunoașteți, în special în locurile aglomerate sau în apropierea localurilor publice;

Ø dacă sunteți victima unei infracțiuni sau observați o faptă suspectă, sesizați de îndată Poliția, apelând 112 sau adresându-vă celei mai apropiate unități de poliție.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iliescu Ionaș

25.10.2026

PSD Bistrița ( ca și tot PSD-FSN-PDSR-Iliescu ) este o haită de hiene, borfași, impostori, hoți și care trebuie să dispară la următoarele alegeri !

PSD Bistrița, către Robert Sighiartău: "Simona Bolbos Man, membru PNL, cum poate face politica guvernului plin de social-democrați?"

Rebreanu Ion

25.10.2026

Proxeneta parașută s-a botezat Richardson că da de nu o știe nimeni, otreapa din Rebrișoara

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Vadima Teo

24.10.2026

O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing