Cum a fost salvat un pacient la Spitalul din Bistrița, prin colaborarea medicilor din mai multe județe (FOTO)

La nivelul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Bistrița, un caz extrem de complex a mobilizat o colaborare interdisciplinară și interinstituțională fără precedent.

Un pacient în vârstă de 41 de ani, aflat în stare critică, a avut ca unică șansă de supraviețuire inițierea circulației extracorporale cu plămân artificial (ECMO).

Această intervenție salvatoare de viață a fost posibilă datorită unei colaborări remarcabile între echipe medicale din Oradea, Bistrița, Satu Mare IGAV și SMURD.

"Mulțumiri speciale domnului dr. Beres Zsolt, care a realizat un transfer aeromedical de urgență, deplasându-se cu elicopterul de la Oradea la Bistrița, unde a efectuat canularea pacientului și inițierea suportului prin oxigenare extracorporală (ECMO). Ulterior, pacientul a fost transportat în siguranță către Spitalul din Satu Mare.

De asemenea, adresăm mulțumiri doamnei dr. Lavinia Trif, medic șef al secției ATI din Satu Mare, pentru preluarea și continuarea tratamentului. Acest caz reprezintă un exemplu elocvent de profesionalism, dedicare și colaborare eficientă în slujba vieții", a transmis Spitalul Județean Bistrița.

Întreaga intervenție s-a desfășurat sub coordonarea medicului curant ATI, dr. Dodane Ioana, cu sprijinul echipei: dr. Ștefan Andrei, medic specialist cardiolog, care a asigurat poziționarea precisă a canulelor prin ghidaj ecocardiografic transesofagian, și a colegilor ATI: dr. Justin Dodane, dr. Cechina Elena, dr. Bercheșan Răzvan, dr. Frunză Simona, dr. Gîlmeanu Estera, dr. Birişiu Veronica, precum și al asistenților medicali Victoria Câmpan și Molnár Ioana.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ivan Turbină

21.10.2026

Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !

Monica Săsărman, replică dură pentru Robert Sighiartău: "Se plimba cot la cot cu Ilie Sărăcie și ii susținea măsurile dezastruoase pentru oameni"

Penelistul

19.10.2026

Ioan Turc rămâne fără coledzi ?!😁

Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții

Iuliu

19.10.2026

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit pe 17 octombrie și a decis ca parlamentarii liberali să voteze în favoarea învestirii Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu, după care partidul să treacă în opoziție. Preseditele PNL Ilie Bolojan a declarat tex...

Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții

La Funtaine

19.10.2026

Ca în fabulă, un catâr cu un măgar au vrut să facă un cor muzical, a iesit cu scandal în pădure. Ăștia nu stiu inchide ușa cum trebuie, dar dau din clanță ca doi puradei fără țâță

Daniel Suciu și Bogdan Ivan pregătesc o lege pentru limitarea accesului copiilor la rețelele sociale, după incidentul de la școala din Bistrița

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing