Controale în trafic. Amenzi de 14.000 de lei, aplicate

Controale ale polițiștilor rutieri și inspectorilor ISCTR, pentru verificarea legalității transportului de mărfuri şi substanțe periculoase



La data de 20 martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier au organizat și desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității transportului de mărfuri şi substanțe periculoase.

Controalele polițiștilor au avut în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.

În urma acțiunilor desfășurate pe Drumul Național 17D, în localitățile Rodna și Anieș, polițiștii au constatat și aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 14.000 de lei. Dintre acestea, 17 au fost aplicate conform OG 37/2007,  1 pentru nerespectarea HG 1317/2023 și 16 conform OUG 195/2002. Totodată, polițiștii rutieri au retras un certificat de înmatriculare.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing