Consultare în rândul elevilor și profesorilor bistrițeni. Formular online
RISEJ - Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel județean reprezintă inițiativa anuală prin care Consiliul Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud, unica structură de reprezentare a tuturor elevilor din Bistrița-Năsăud, realizează o monitorizare asupra respectării drepturilor prevăzute în Statutul Elevului și are rolul de a radiografia condițiile din unitățile de învățământ preuniversitar.
Formularul prin care se realizează consultarea este adresat atât elevilor, cât și cadrelor didactice, respectându-se aspectul bilateral al raportului realizat pe baza răspunsurilor primite. Considerăm că asigurarea calității actului educațional poate fi susținută doar de un parteneriat eficient între beneficiarii direcți ai educației, cadrele didactice, părinți și autorități, iar acesta este motivul pentru care luăm în calcul toți actorii implicați.
Pentru a ne adapta recomandările la contextul actual, întrebările vizează inclusiv modificările apărute în acest an şcolar. Astfel, setul complex de propuneri care va fi adus în fața decidenților va aborda teme de interes, precum incluziunea educațională, curriculum, combaterea violenței, finanțarea educației, transportul elevilor etc.
Completează RISEJ AICI şi ajută-ne să înțelegem cum schimbările din acest an au influențat actul educațional! Răspunsurile vor fi baza raportului elaborat la nivel județean, dar vor fi şi parte integrantă a raportului naţional.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Albert Holstein
06.11.2026Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Bogdan Învan
06.11.2026Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
COMENTARII