Congresul Regional al Martorilor lui Iehova revine la Bistrița
Bistrița va găzdui primul congres regional al Martorilor lui Iehova ținut după pandemie.
COMUNICAT DE PRESĂ. După o pauză de trei ani cauzată de pandemie, unul dintre cei mai mari organizatori de congrese din lume a ales din nou orașul Bistrița pentru a găzdui evenimentul său global de trei zile, respectiv congresul regionaldin 2023, intitulat „Fiți răbdători!”. Evenimentul va avea loc în data de 28 iulie - 30 iulie 2023 la Teraplast Arena(Complex Sportiv Polivalent Unirea), Strada Aerodromului nr.33, Bistrița.
Înainte de 2019, în timpul verilor, locuitorii din Bistrița și împrejurimi,erau obișnuiți să meargă la Sala de Congrese a Martorilor lui Iehova din Turda, pentru a participa la congresele anuale. În 2020, pandemia a întrerupt acest obicei, întrucât Martorii lui Iehova și-au anulat la nivel global evenimentele ținute cu prezență fizică. Atât întrunirile săptămânale, cât și congresele au fost organizate online, în peste 500 de limbi.
„Oricât de mult ne-au plăcut comoditatea și calitatea congreselor noastre virtuale, nimic nu poate înlocui faptul de a fi împreună în grupuri mari”, a spus Domnul Ionuț Moraru, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova. „Deși congresele regionale ținute online au ajuns la milioane de oameni de pe tot globul și ne-au păstrat comunitățile în siguranță, dorim foarte mult să ne bucurăm din nou de companiaprietenilor noștri cu ocazia acestor evenimente mari.”
În cadrul seriei de congrese din 2023 cu tema „Fiți răbdători!” vor fi organizate la nivel global în jur de 6 000 de congrese. Doar în România, vor fi ținute 36 de congrese, în 15 localități. De vineri până duminică, cele șase sesiuni ale congresului vor analiza „Răbdarea” și vor scoate în evidență valoarea acestei calități în zilele noastre, prin intermediul unor exemple biblice. La finalul sesiunii de sâmbătă dimineață va avea loc un botez, iar în cadrul sesiunilor de după-amiază din zilele de sâmbătă și duminică va fi prezentată o producție video specială, în două părți.
„Răbdarea este o calitate frumoasă, pe care toți creștinii doresc să o arate în viața lor de zi cu zi”, a spus domnul Ionuț Moraru. „Totuși, în pofida bunelor noastre intenții, păstrarea răbdării în fața numeroaselor provocări ale vieții poate fi o luptă zilnică. Faptul de a analiza timp de trei zile diverse aspecte ale răbdării va fi un lucru foarte oportun pentru fiecare dintre noi.”
De mai bine de 100 de ani, Martorii lui Iehova țin congrese publice pe stadioane sau arene, în centre de congrese și teatre din întreaga lume. După ce în 2022 și-au reluat întrunirile în persoană ținute în număr mic, precum și serviciul public, vara lui 2023 marchează prima ocazie de a se întruni în număr mare la congresele regionale ținute pe tot globul de la ridicarea restricțiilor din perioada pandemiei.
Congresul regional este deschis publicului larg, iar cu ocazia acestuia nu se fac colecte. Programul fiecărei zile de congres este următorul:
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Albert Holstein
06.11.2026Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Bogdan Învan
06.11.2026Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
COMENTARII