Conducător auto cu privire la care sunt indicii că ar fi consumat substanțe psihoactive, depistat în flagrant delict, de polițiștii bistrițeni

Polițiștii Serviciului Rutier care desfășurau activități de monitorizare a traficului rutier au depistat și oprit pentru verificări un autoturism, condus de un bărbat de 43 de ani, din Livezile

La data de 23 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier care desfășurau activități de monitorizare a traficului rutier au depistat și oprit pentru verificări un autoturism, condus de un bărbat de 43 de ani, din Livezile.

 

Autoturismul condus de acesta a fost depistat pe Drumul Național 17, în localitatea Livezile, iar în urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm faptul că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Acesta a fost testat si cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.

 

Etichetele acestui articol sunt Livezile droguri dosar penal

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iliescu Nicolae

29.07.2026

Nu știu dacă este bine sau rău sau daca vom avea acces direct la tv să vizionam meciurile de handbal în general sau vom fi sa ne abonam la tot felul de saituri sau platforme Cu certitudine este bine că scăpăm de pro TV care, ne trimite pe Voyo pentru alte sporturi pentru...

Schimbare din noul sezon. Ce post TV va transmite meciurile de handbal ale Gloriei

Hodoroga Alin

28.07.2026

Chiar nimic frumos aici, se spune doar cǎ singurul " ropot de aplauze " a fost la un Joc Țigănesc al ansamblului Folcloric de Tineret „Mureșelul” din Târgu Mureș, per ansamblu o cheltuialǎ publicǎ fǎcutǎ de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria și Cons...

Festivalul Interjudețean al Cântecului, Jocului și Portului de pe Câmpie, de la Silivașu de Câmpie, sub semnul frumuseții (FOTO)

Cristi

28.07.2026

A trebui ca aceste organe ( cu reacție stupidǎ mult peste cazul respectiv) sǎ īi emitǎ facturǎ acestei așa zise șoferițe, cum greșit scrie aici, sǎ plateascǎ un procent bun pentru faptul cǎ a chemat echipaje de intervenție doar cǎ ea de fapt era pe tik tok sau i...

O șoferiță a intrat cu mașina într-un autoturism parcat

Nae - Braniste

28.07.2026

'Este vorba' despre șoferițǎ sau Iona Bradea la volan? Bine cǎ s-a autoevacuat cu creierul ei conștient și a fost cooperantǎ, cǎ altfel poate īși lua moartea īn bǎtaie de la echipajele de intervenție și stingere cicǎ. Observ cǎ elicopterul nu a ajuns, poi se poat...

O șoferiță a intrat cu mașina într-un autoturism parcat

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing