Colibița Folk Fest a adus folkul în inima munților. Primăria Bistrița Bârgăului mizează pe evenimente care dezvoltă stațiunea
Timp de două zile, în 17 și 18 iulie, malul lacului Colibița a devenit locul de întâlnire al iubitorilor muzicii folk, al turiștilor și al localnicilor, în cadrul Colibița Folk Fest, un eveniment care și-a propus să promoveze una dintre cele mai spectaculoase destinații turistice din Bistrița-Năsăud prin cultură și muzică de calitate.
Organizat pe plaja Panoramic Colibița, festivalul a oferit publicului recitaluri susținute de nume consacrate ale muzicii folk românești, precum Cătălin Ștepa, Aurelian Epuraș, Cristi Dumitrașcu, Andreas Aron, Mihai Napu, Cristi Lupașcu, Vasile Bancea, Țapinarii, Dinu Olărașu, Rareș Păună, Dan Manciulea, Dani Năsăudean și Puiu Cazan.
Accesul gratuit a atras numeroși spectatori, iar atmosfera relaxată de pe malul lacului, completată de peisajul spectaculos al munților, a transformat festivalul într-o experiență apreciată atât de turiști, cât și de comunitatea locală.
Evenimentul a fost organizat de Asociația “Garantat Colibița” cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, al Primăriei Bistrița Bârgăului și al Primăriei Tiha Bârgăului, parteneriat care demonstrează preocuparea autorităților locale pentru dezvoltarea turismului și pentru consolidarea imaginii Colibiței ca destinație de vacanță și de evenimente.
Pentru administrația din Bistrița Bârgăului, susținerea unor manifestări culturale de acest tip face parte din strategia de promovare a stațiunii. Astfel de festivaluri contribuie nu doar la diversificarea ofertei turistice, ci și la atragerea vizitatorilor, susținerea antreprenorilor locali și consolidarea brandului Colibița ca una dintre cele mai atractive destinații montane din România.
La finalul celor două zile de festival, organizatorii au transmis un mesaj de mulțumire tuturor celor care au făcut posibil evenimentul:
„Mulțumim tuturor artiștilor, spectatorilor, voluntarilor și partenerilor care au fost alături de noi și au contribuit la succesul acestei ediții. Colibița Folk Fest a demonstrat încă o dată că muzica bună, natura și oamenii frumoși pot crea o atmosferă de neuitat. Ne revedem la următoarea ediție!”
Succesul acestei ediții confirmă că există un interes tot mai mare pentru evenimentele culturale organizate în stațiunea Colibița, iar implicarea administrațiilor locale și a partenerilor instituționali oferă premisele ca festivalul să devină o tradiție și un reper în calendarul manifestărilor estivale din județul Bistrița-Năsăud.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
claas
04.11.2026Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!
la articolul O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta
Iliescu Andrei
03.11.2026De ce nu spuneți si numele societăților?
la articolul Sute de bistrițeni rămân fără loc de muncă. RAAL și alte două firme din Bistrița au anunțat concedieri colective
Ivan Turbină
03.11.2026Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !
la articolul Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
02.11.2026Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...
la articolul Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare
COMENTARII