Clădirea fostei Biblioteci Județene e într-un avansat stadiu de degradare. Petiție pentru salvarea acesteia

Lăsată de izbeliște, clădirea care a adăpostit Biblioteca Județeană e într-un avansat stadiu de degradare. Ea pare o candidată rapidă la demolare, în jurul ei gravitând interesele a mai multor dezvoltatori imobiliari. După Marius Bălan și Bistrița Civică, Nicolae Pavelean îi cere primarului Ioan Turc trecerea acestui imobil în rândul monumentelor istorice. Cine a cumpărat clădirea și terenul de la foștii proprietari și ce legături are la Bistrița

În luna decembrie 2021, , ”Bistrița Civică” a depus la primăria Bistrița o adresă în care s-a cerut trecerea pe lista de monumente istorice a mai multe imobile, după cum urmează: clădirile care au adăpostit cândva mai multe secții ale SJU ”Bistrița” situate pe Bulevardul Independenței, imobilul tot mai distrus al fostei Biblioteci situat vis-a-vis de SRI dar și de clădirea vechiului ”Han” din imediata apropiere a Spitalului Județean de Urgență (vezi facsimil).

În octombrie 2022, consilierul municipal USR, Nicolae Păvălean lansează un apel urgent pentru salvarea clădirii și deschide o petiție pentru acest lucru.

https://www.petitieonline.com/unii_salvm_cldirea_fostei

 

De ce este îngrijorat Marius Bălan?

El spune că există semnale că atât în cazul imobilului care adăpostește ”Hanul” dar și a clădirii tot mai distruse a fostei Biblioteci Județene, ar exista interese imobiliare: ” Am primit tot felul de informații care vin să îmi confirme ceea ce știam: unii, să le zicem dezvoltatori imobiliari, sunt interesați de-a construi un bloc de locuințe în locul clădirii vechii biblioteci. Așa că, noi (n.red. – Bistrița Civică” am cerut domnului primar Ioan Turc, consiliului municipal, ca respectivele clădiri, la care adăugăm și cele aflate pe Bulevardul Independenței, fostele secții ale SJU, să fie trecute pe lista cu monumente istorice. Vă spun sincer că suntem îngrijorați să nu ne trezim cu blocuri apărute din senin sau cum s-ar spune din neajunsurile PUG-urilor, că nu știm încă câte avem”, explică Bălan.

Scurt istoric al fostei Biblioteci Județene ”George Coșbuc”

Este o altă clădire emblemă a Bistriței și ea lăsată de izbeliște după ce a fost retrocedată foștilor proprietari. La ora actuală, imobilul se află într-un avansat stadiu de degradare, terenul dedesupt fiind pretabil pentru construirea unui bloc de locuințe.

Cum s-a ajuns aici? E simplu: Începând cu 2007, adică cu 15 ani în urmă, clădirea care adăpostea Biblioteca Judeţeană este retrocedată urmaşilor foştilor proprietari, fiind vorba de o clujeancă, mai précis de Laura Mocănescu, posesoare a certificatului de moştenitor al fostului proprietar. Imobilul a fost retrocedat în baza sentintei civile nr. 257/F/2006 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud. Proprietarul a avut în 2006 obligaţia să închirieze pentru 3 ani imobilul, perioadă în care Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a plătit o chirie lunară de peste 8 mii de lei. Atunci, deoarece Consiliul Judeţean, în subordinea căruia se află instituţia de cultură, avea drept de preemţiune la cumpărarea imobilului, reprezentanţii noi proprietare au depus la sediul administraţiei judeţene o ofertă. Proprietarul de drept a cerut iniţial 1.000.000 de euro pentru a vinde imobilul Consiliului Judeţean. Tot atunci, Gheorghe Marinescu, ex-preşdinte CJ Bistriţa-Năsăud, afirma că nu există fondurile necesare pentru o astfel de achiziţie, optându-se pentru plata unei chirii lunare. Deşi proprietarul a plusat, cerând 16.000 de euro chirie/lună, pâna la finele anului 2010, Consiliul Judeţean a plătit o chirie lunară de 1.500 de euro.

Anodin Assets SA- Actor Assett SRL- Acord Construct Alt, trei firme cu legături între ele

Au trecut 15 ani, iar clădirea de peste drum de sediul SRI, a ajuns într-un avansat stadiu de degradare. Mai mult, total dezinteresată de soarta imobilului respectiv, fosta proprietară, clujeanca Laura Mocănescu a cedat sau vândut-o cu tot cu terenul dedesupt unei firme din Cluj-Napoca:  SC Anodin Assets. Anodin Assets SA a fost înființata in anul 2016. Societate Comerciala de tip sa. În anul fiscal 2020, compania Anodin Assets SA a raportat o cifră de afaceri de 455262 RON, și a angajat un număr de 3 persoane. Firma are  ca obiect principal declarat de activitate dezvoltarea și promovarea imobiliară.

Potrivit unui raport al Poliției Locale Bistrița, imobilul este intabulat cu tot cu terenul afferent pe firma Actor Assett SRL, deținută de același patron care conduce și Anodin Assets SA, Ileana Moțoc. La un control în zonă și în imobilul respectiv al agenților de la Poliția Locală, au fost descoperite numeroase nereguli și probleme de infrastructură, însă proprietarul a fost amendat de două ori: cu 300 de lei pentru neluarea măsurilor de salubrizare a terenului și cu 1000 de lei pentru neîntreținerea fațadei clădirii.

Cu toate acestea, din luna mai 2022 și până la ora redactării acestui material, evident că proprietarul clădirii nu a pus în practică nimic din cee ace ar fi trebuit să facă: curățenie în jurul imobilului și ”puțină vopsea” pentru întreținerea fostei biblioteci.

Ce legătură este între Actor Assett SRL și unul din dezvoltatorii imobiliari bistrițeni: Acord Construct Alt?

În urmă cu doi ani, Prebet Aiud (simbol bursier PREB), producător de prefabricate din beton armat şi precomprimat, a anunţat miercuri la Bursă că Anodin Assets, societate deţinută de Ileana Moţoc, a ajuns la o deţinere de 16,1% după ce a vândut un pachet de 9% din companie pe 29 mai 2020. În acelaşi timp, Prebet a anunţat  la BVB că Acord Construct Alt, societate controlată de Claudia Botoşer, a ajuns la o participaţie de 11,95% din capitalul social al companiei (5,44 milioane de acţiuni) tot în data de pe 29 mai 2020, cel mai probabil acesta fiind cumpărătorul. Anterior acestei raportări, Acord Construct Alt nu figura cu nicio deţinere, ceea ce înseamnă că nu avea acţiuni peste pragul legal de raportare.

Mai pe înțelesul tuturor, Anodin Assets a vîndut acțiuni unui dezvoltator imobiliar din Bistrița, pentru că, Acord Construct Alt este din Bistrița.

Potrivit listafirme.ro, compania respectivă este deținută de Claudia Botoșer (100%) și a fost fondată în 2016 de Ovidiu Crețan și Livia Pătrașcu. Numele Claudiei Botoșer apărea în 2015 ca administrator în firma Ges Green Energy Specialists SRL, unde erau asociați Ciprian Pătrașcu (fiul familiei Pătrașcu, deținătoarea Fiscal Pătrașcu SRL) și Casa de Investiții Alianța SA – unde Ciprian Pătrașcu era acționar principal). Compania producea energie electrică la Lechința, unde are un parc fotovoltaic. În 2015, firma avea un profit net de aproape 1 milion de euro. Astăzi, firma respectivă – cu rezultate modeste – aparține oficial SC Confort Construct SRL, deținută de Radu Busu. Nici Casa de Investiții Alianța nu o duce grozav ca firmă, având o pierdere de 0,5 milioane euro în 2016. Acum 10 ani, și ea scotea 1 milion de euro profit net. Construcțiile imobiliare pare a fi noua miză a familiei Pătrașcu și a apropiaților ei.

Ce a făcut Nicolae Pavelean?

O petiție on line pentru salvarea respectivei clădiri. El a făcut un apel urgent către primarul Ioan Turc: Pe lângă cele de mai sus, dorim să vă reamintim faptul că patrimoniul are un rol fundamental în definirea identității naționale și promovarea orașului nostru în lume. Patrimoniul este fundamentul pe care se construiește prezentul și viitorul, un important factor de unitate, solidaritate, identitate locală, regională şi naţională. Obiectivele de patrimoniu constituie un factor de coeziune locală iar clădirea menționată mai sus reprezintă unul dintre obiectivele de patrimoniu extrem de importante ale orașului nostru. Cunoașterea istoriei este vitală pentru societate din Bistrița și pentru dezvoltarea armonioasă a municipiului. Conservarea și punerea în valoare a patrimoniului arhitectural și cultural sunt oportunităţi de creştere economică locală, prin crearea de noi locuri de muncă ca urmare a proiectelor de regenerare urbană și rurală vizând patrimoniul.

Astfel, lansăm un către dumneavoastră și vă solicităm să vă faceți datoria față de cetățenii municipiului Bistrița care țin la patrimoniul cultural, luând toate măsurile posibile pentru ca această clădire mai sus menționată să fie mai întâi inclusă în lista monumentelor istorice, iar mai apoi reabilitată conform normelor în vigoare. De asemenea, vă solicităm să faceți demersurile necesare în direcția cumpărării acestui imobil de la actualii proprietari și ulterior valorificării lui printr-un proiect de regenerare urbană vizând patrimoniul.

Reamintim că: În 2021, primarul Ioan Turc a declarant că a introduce această clădire pe lista monumentelor istorice ar aduce cumva o naționalizare, însă va continua consultările mai largi și va veni cu o concluzie. Din păcate a mai trecut aproape un an, iar cladirea cu o valoare patrimonială importantă pentru Bistrița este în continuare într-o stare avansată de degradare.

Situată pe strada Gării la nr. 2, clădirea construită la sfârșitul secolului al XIX-lea în stil neoclasic a găzduit pentru o perioadă lungă de timp Biblioteca Județeană înființată în anul 1951. Potrivit istoricului de artă Vasile Duda, cladirea este “o construcție istorică ce păstrează caracteristicile arhitecturii din preajma anului 1900 combinate cu elemente eclectice si forme specifice stilului Art Nouveau. Elementele stilistice păstrate se regăsesc în mod general și la alte imobile din zona istorică a orașului – demolarea acestui imobil nu ar elimina elemente originale pe care să nu le mai putem regăsi în oraș, dar demolarea acestuia ar destructura un context arhitectural unitar care face legătura cu arhitectura zonei istorice protejate” …”Demolarea în totalitate este o acțiune ireversibilă cu consecințe grave pentru această zonă de la limita centrului istoric, practic odată destructurat acest nucleu unitar o să existe argumente tot mai multe pentru demolarea întregului front de est de pe această stradă a orașului.”

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

cetateanul Kane™

16.01.2026

Dar voi ati uitat cine a fost marele strateg pentru: - aceasta inutila constructie denumita pasaj - partia de ski impropie pentru o altitudine asa mica - toti banii cheltuiti pentru aceste inutilitati Oare sa fi fost vre-un membru PSD cumva?

PSD, despre Ioan Turc: "Chiar nu mai are rușine cel care și-a bătut joc de Pasajul Decebal?"

Balan Marius- ecologist

15.01.2026

Danuta Brad .La cat vrei sa pari de educata ca si cititoare iti transmit acelasi mesaj ca si pentru VIRGIL .Nu te duce mintea nici pe tine la mai multe.

Sportivi și antrenori ai Gloriei au ieșit la deszăpezit trotuarele din Bistrița (FOTO)

Dănuța Brad -ecologistă

14.01.2026

Bălane, gura și treci la spălături stomacale cu zeamă de fag de trei ori pe zi, urmate de trei anale cu esență de pin, ca un ecologist adevărat !

Sportivi și antrenori ai Gloriei au ieșit la deszăpezit trotuarele din Bistrița (FOTO)

Balan Marius- ecologist

14.01.2026

Draga Virgil Rus . Oare daca iti transmit ca nu ai evoluat deloc ca cititor si ai ramas un needucat si nesimtit se intampla ceva ?

Sportivi și antrenori ai Gloriei au ieșit la deszăpezit trotuarele din Bistrița (FOTO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing