Cine este bistrițeanul Daniel Suciu, care devine președinte al Camerei Deputaților
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat luni că pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în ultima sesiune parlamentară a actualei legislaturi, va fi propus Daniel Suciu (43 de ani), după ce actualul preşedinte al forului, Alfred Simonis, îşi va da demisia.
- „Astăzi a avut loc un Consiliu Politic Naţional în deschiderea sesiunii de toamnă a Parlamentului României. Am avut propunerile de Birou permanent în acest moment. Ca noutate, cea mai importantă veste este demisia pe care şi-o va da domnul Alfred Simonis din poziţia de preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, urmând ca astăzi să cerem votul pentru un nou preşedinte al Camerei Deputaţilor, în persoana domnului Daniel Suciu", a spus Romaşcanu la Palatul Parlamentului.
Daniel Suciu este și președinte al PSD Bistrița, organizație pe care a reformat-o în ultimii ani, reușind să obțină victoria la alegerile pentru Primăria Bistrița.
în 03.09.2024 ora 15:33:18 Radu a scris:
Lasă un răspuns
Pentru corectitudine, Daniel Suciu, ales președinte INTERIMAR al Camerei Deputaților, după demisia lui Alfred Simonis din această funcție ca urmare a faptului că la alegerile din 9 iunie a fost ales președinte al Consiliului Județean Timiș. (vezi: www.mediafax.ro/politic/lucian-romascanu-functia-de-presedinte-interimar-al-camerei-deputatilor-va-fi-preluata-de-daniel-suciu-22475654) Daniel Suciu a fost vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în guvernul Viorica Dancilă, care a adoptat in anul 2019 prin ordonanță de urgență Codul administrativ, unul deosebit de controversat, mai ales în ceea ce privește pensiile speciale ale aleșilor locali, conform proverbului: "Un prost aruncă o piatră în apă și zece întelpți se chinuie să o scoată." Chiar dacă pensiile speciale ale primarilor nu au intrat niciodată în plată, legea fiind prorogată de mai multe ori pe termen limitat, urmând ca după expirarea termenului de amânare să producă efecte, in loc să fie abrogată de parlament .
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
claas
04.11.2026Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!
la articolul O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta
Iliescu Andrei
03.11.2026De ce nu spuneți si numele societăților?
la articolul Sute de bistrițeni rămân fără loc de muncă. RAAL și alte două firme din Bistrița au anunțat concedieri colective
Ivan Turbină
03.11.2026Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !
la articolul Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
02.11.2026Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...
la articolul Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare
COMENTARII