Cinci persoane reținute în urma unor percheziții

La activități au participat luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud

În urma perchezițiilor efectuate la data de 15 iunie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița au emis ordonanțe de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a cinci persoane, bănuite de acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, furt calificat și tăinuire

Persoanele în cauză, trei femei cu vârste cuprinse între 33-47 de ani și doi bărbați de 38, respectiv 40 de ani, toți din Bistrița, sunt bănuiți că, în perioada 10 februarie 2020-21 aprilie 2022, ar fi sustras carduri bancare de la șase persoane vârstnice, după care ar fi efectuat tranzacții financiare, constând în retrageri de numerar, dar și diverse plăți.

La percheziții, au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 4 telefoane mobile, 3 cartele SIM, precum și alte obiecte și înscrisuri cu valoare probatorie. Totodată, au fost puse în aplicare 5 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Poliției Municipiului Bistrița pentru audieri.

În urma audierilor, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a acestora, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 16 iunie, sa fie prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea activității infracționale, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, furt calificat și tăinuire.

La activități au participat luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Suportul de specialitate a fost acordat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      


Etichetele acestui articol sunt percheziții

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing