Centrul Social Educativ ”Grigore Pletosu” a fost inaugurat (FOTO-VIDEO)

Inaugurarea festivă a centrului a avut loc în data de 23 octombrie 2023, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI, a Preasfințitului Părinte BENEDICT Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a unui sobor de preoți. Recepția, la terminarea lucrărilor de reabilitare și construcț­ie a imobilului Centrul social-educativ “Grigore Pletosu” amplasat în municipiul Bistri­a, pe strada Alexandru Odobescu nr. 4, a avut loc în data de 7 septembrie 2023. Lucrările efectuate au permis configurarea suprafeț­elor utile astfel încât beneficiarii să desfașoare activități educative în condiț­ii optime și la standarde ridicate.

Aici au fost prezenți și: fostul premier Victor Ponta, președintele CJ BN, Radu Moldovan, primarul Ioan Turc deputatul Daniel Suciu, prefectul Teofil Cioarbă, subprefectul Ioan Zăgrean, managerul SJCU BISTRIȚA, Gabriel Lazany, vicepreședintele CJ BN, Camelia Tabără.

Numit după primul protopop al Bistriței, preotul Grigore Pletosu, Centrul se înscrie în viziunea mai largă a Mitropoliei Clujului cu privire la grija permanentă pentru o educație de calitate: „Este vorba de un proiect mai vechi al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care acum prinde contur din ce în ce mai mult, dat fiind că lucrările de renovare a clădirii sunt în desfășurare. Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a fost inițiatorul acestui concept educațional, care, pe lângă latura educativă, va acoperi și filiera culturală și socială, prin programe adiacente care se vor desfășura în cadrul Centrului „Grigore Pletosu”. Funcționarea unei școli care va fi patronată de Biserică va însemna de fapt o mai mare acoperire a nevoilor societății, iar rolul nostru este de a veni în întâmpinarea acestor nevoi prin programe concrete și aplicate. Dorim să venim cu o ofertă educațională în care să primeze accentul pe educație ca fundament al dezvoltării umane, în complementaritate cu educația morală ca mecanism de dezvoltare spirituală.”, a spus pr. Tudor Mudure.

Centrul social educativ ”Grigore Pletosu” s-a amenajează în clădirea în care a funcționat liceul de muzică de pe strada Alexandru Odobescu nr. 4, în apropierea Bisericii “Sf. Trei Ierarhi”, intenția Bisericii Ortodoxe fiind aceea de a avea aici un centru care să găzduiască o școală cu profil teoretic, cu nivel primar, gimnazial și pe viitor și liceal, o cantină socială pentru copii cu posibilități precare, un centru educativ after-school și o capelă. De asemenea, sub cupola așezământului educațional va fi și sediul Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși Bistrița.

”Acest centru va avea funcționalitate multiplă, pornind de la școală cu profil teoretic, cu nivel primar, gimnazial și pe viitor și liceal, la cantină socială pentru copii cu posibilități precare, la centru educativ after-school, care vine ca o continuare a proiectului  de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, unde 100 de copii au beneficiat de acest program educativ. Fiind sub egida Bisericii Ortodoxe, în cadrul centrului va funcționa și o capela unde se vor oficia rugăciunile de dimineață, respectiv Sfânta Liturghie săptămânal.”, a menționat pentru radio „Renașterea” pr. Tudor Mudure, inspector al Arhiepiscopiei Clujului, la nivelul județului Bistrița-Năsăud.

 Procesul verbal de recepț­ie la terminarea lucrării a fost semnat de către reprezentanț­i ai Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului împreuna cu cei  ai autorită­ților abilitate, precum și de către constructorul Amicii Building SRL, Dimex 2000 Company, reprezentan­ții firmelor de instalaț­ii Loyal Center SRL, GB Instaplan,Nepos Magic Electric SRL și reprezentan­ți din partea proiectanț­ilor. Clădirea, monument istoric de secol al XIX-lea, a intrat în proces de reabilitare totală la finalul anului 2017, iar lucrările efectuate au fost realizate cu sprijinul Guvernului României, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, Consiliul Județ­ean Bistri­ța-Năsăud, Primaria municipiului Bistri­ța, prin implicarea Înaltpreasfin­itului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI- Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a lui Radu Moldovan- Președintele Consiliului Jude­țean Bistri­ța-Năsăud, a lui Sorin Câlea- consilier economic și a altor binefacatori.

În cadru festiv, au fost acordate o serie de distincţii pentru Ionuţ Găvan – administrator Amicii Building – „Crucea Transilvană”, ing. Iacob Ionuţ Lucian (proiectant) - Ordinul „Sf. Martiri Năsăudeni”, ing. Paul Ioan Souca (proiectant) - Ordinul „Sf. Martiri Năsăudeni”, prof. univ. dr. Sorin Augustin Câlea (consilier eparhial) - Ordinul „Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin”.

„Gramata Mitropolitană, însoţită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a creştinului”, a fost acordată ing. Ionuţ Salvan (administrator Nepos Magic Electric), lui Nicolae Gâvan (manager proiect), Simion Pătrăşcan (administrator Royal Center SRL), George Brănişteanu (manager general Instalaţii).

 Din echipa de proiect au facut parte proiectan­ii: arh. Gubovici Șerban, arh. Albu Cristina, arh. Strat-Preda Flavia Gerogeta, ing. Iacob Ionu­ Lucian- sistem de detecț­ie, instalaț­ii sanitare și termice și ing. Souca Paul Ioan- instalaț­ii electrice.

 Grigore Pletosu a fost întâiul protopop ortodox al Bistriței și profesorul lui George Coșbuc. S-a născut la 9 iunie 1848, în Chintelnic, jud. Bistriţa-Năsăud, și a decedat în 4 nov. 1934, în Bistriţa, fiind înmormântat în curtea Bisericii ”Sfinţii Trei Ierarhi” de pe str. Al. Odobescu. A urmat studiile la Gimnaziului grăniceresc din Năsăud (1863-1871), la Institutul Teologic din Sibiu (1871-1874), continuând la Facultăţile de Filosofie ale Universităţilor din Leipzig şi Budapesta (1874-1878). A fost profesor suplinitor (1878) şi definitiv (1882) de Română şi Filosofie, precum şi catehet pentru religia ortodoxă la Gimnaziul din Năsăud, până la pensionare (1909). Preot în 1892, hirotesit protopop în 1896, din 1909 ales protopop al Bistriţei, iconom stavrofor (1928), membru în Sinodul Arhiepiscopiei Sibiului şi apoi al Episcopiei CIujului, membru în Congresul Naţional Bisericesc al Mitropoliei Ardealului, asesor consistorial onorar (1903), preşedinte al secţiei şcolare a Astrei.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Paul

25.04.2026

Când lucrurile scapă de sub control, nu mai e loc de amânări. E nevoie de o decizie: “Ajunge. Până aici!” La o zi după ce, la Palatul Parlamentului, Partidul Social Democrat (PSD) vota retragerea sprijinului politic pentru Ilie Bolojan, procurorii DNA Cluj au făcut ...

Ce acuzații li se aduc angajaților Consiliului Județean

La Nicu - aur la senat

25.04.2026

Oh, a apărut ca păduchele în frunte, Nicula, senatorul neales, piticul mârlan, să-și apere șeful. „Binele făcut oamenilor… nu se șterge niciodată" zice acest trepăduș cu școală, dar fără educație. Mi-ar fi rușine oportunistule de doi lei ! Care bine??? Cel...

Senatorul Cristian Nicula, despre Radu Moldovan: "Dincolo de orice zgomot, rămân oamenii. Să nu uităm binele făcut oamenilor"

TiBi Buburuz

25.04.2026

Accident feroviar! Autoturism condus de o femeie, lovit de tren. Sunteti de toata jena. Era barbat in toata regula.

Accident feroviar! Autoturism condus de o femeie, lovit de tren

TIBi Buburuz

25.04.2026

Jurnalisti de weekend ca sa fiu diplomat, oameni buni de unde va luati informatiile? "Conducătoarea autoturismului implicat este conștientă, cooperantă și s-a autoevacuat din vehicul." era barbat.

Accident feroviar! Autoturism condus de o femeie, lovit de tren

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing