„Marțea era ziua de târg săptămânal în Bistrița, prilej cu care orășenii se întâlneau în Piața Mare sau în Piețișor, nu neapărat cu scopuri mercuriale, cât mai ales pentru a privi, a se întâlni și a sta la taifas. Puțini erau cei care nu-și petreceau cel puțin o parte din diminețile zilelor de marți printre […]
„Marțea era ziua de târg săptămânal în Bistrița, prilej cu care orășenii se întâlneau în Piața Mare sau în Piețișor, nu neapărat cu scopuri mercuriale, cât mai ales pentru a privi, a se întâlni și a sta la taifas.
Puțini erau cei care nu-și petreceau cel puțin o parte din diminețile zilelor de marți printre precupeți.
Cu excepția gospodinelor și a unor calfe, care erau implicați direct în piață, ca și puținii cumpărători și potențiali vânzători, ceilalți aveau un rol mai mult decorativ, fiind interesați de atmosferă și în mai mică măsură de marfa ce abunda peste tot. Cum prezența multora era drămuită de timp, vânzoleala era mare, iar agitația – pe măsură.
Cu totul alta era situația la târgurile de țară, ce țineau de la trei până la șase zile. De patru ori pe an, piețele deveneau neîncăpătoare, năvălind bârgăuanii, șieuțenii, someșenii, cei de pe câmpie, și nu numai ei, deoarece târgurile Bistriței erau renumite în toată țara. Abundența de produse nu rivaliza decât cu mulțimea târgoveților și cu buna dispoziție ce se instala în aceste zile de adevărată sărbătoare.
Astfel, orașul devenea o scenă pe care se revărsau veselia și buna dispoziție, datinile și obiceiurile strămoșești. Jocul și cântecul nu conteneau pe toată perioada târgurilor.
Nopțile, printre sutele de căruțe din Piața Mare (astăzi Decebal), se ridicau ruguri, la lumina cărora se încingeau învârtitele și bărbuncurile îndrăcite, în ritmurile zurgălaelor celor de pe Valea Șieului. Abia când acestea se potoleau, se puteau distinge, în pasul molcom sau alert, și jocurile celor de pe Valea Someșului sau ale celor de pe alte văi, ale bârgăuanilor sau ale celor de pe câmpie. Abia acum, în armonia „someșenelor”, „de-a lungului” și „învârtitelor”, mai apucai să-i auzi și să-i bagi în seamă și pe muzicanții din tarafurile asudate ale lui Goghii, Carcsy sau Bubi.
Târgurile erau și atunci, pentru tineri, o împlinire a unor vise ce dăinuiau de luni de zile. Ne dezlipeam întotdeauna cu regret și frânți de oboseală de ele, ducând pentru cei rămași acasă „puiul târgului”, iar pentru noi – speranța reîntâlnirii și revederii, la târgul următor.”
Sursă text: Oskar Skrabel, „Bistrița – nostalgii citadine”, Editura Charmides, Bistrița, pp. 93-95.
Photo credit: Ilustrații din cartea profesorului Oskar Skrabel – „Bistrița – nostalgii citadine”, pp. 93-95.
Postare propusă și material îngrijit de etnolog drd. Smaranda Mureșan, cercetător științific, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.
COMENTARII