În această zi Biserica sărbătorește intrarea în biserică a Maicii Domnului, Fecioara Maria. Acum se deschid cerurile și se fac praznice pentru cei care au murit de moarte năpraznică. Ziua Ovideniei (21 noiembrie) este mult așteptată mai ales de către femei, pentru că aveau prilejul să dea de pomană „lumina de veci”, lumânarea care nu […]
În această zi Biserica sărbătorește intrarea în biserică a Maicii Domnului, Fecioara Maria. Acum se deschid cerurile și se fac praznice pentru cei care au murit de moarte năpraznică.
Ziua Ovideniei (21 noiembrie) este mult așteptată mai ales de către femei, pentru că aveau prilejul să dea de pomană „lumina de veci”, lumânarea care nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă.
Se obișnuiește ca în această zi să se dea de pomană lumânări aprinse, însoțite de colăcei și căni cu apă sau vin, precum și „de-ale gurii și-mbrăcării” pentru ca oamenii să se asigure pentru lumea de dincolo.
Prin unele sate era îndătinat să se aprindă lumânări prin colțurile casei și să se facă pomeniri (Moșii de Ovidenie) pentru cei morți prin înec sau alte accidente, pentru cei cărora nu le-a ars lumânarea la căpătâi, când au trecut la cele veșnice. Aceste lumânări erau uneori lungi, de înălțimea unui om sau cât tocul ușii, se încolăceau în formă de spirală și ardeau toată ziua; erau identice și aveau aceeași funcționalitate ca și toiagul vieții de la înmormântări.
Ovidenia coincidea în calendarul popular cu ziua de celebrare a celei mai năpraznice divinități populare, protectoare a lupilor (Filip cel Ciunt sau Filip cel Șchiop), pentru care se săvârșeau ritualuri speciale în vederea feririi oamenilor de furia lupilor, și pentru ocrotirea oilor de atacurile acestor sălbăticiuni.
Aceasta este ziua propice pentru prognozări meteorologice; dacă ningea se considera că iarna va fi grea, iar de era senin, vara viitoare avea să fie secetoasă.
Ziua se ținea și pentru sănătatea ochilor, oamenii duceau la biserică câte un fuior de cânepă spre sfințire, cu care apoi se ștergeau la ochi în caz de nevoie.
Această sărbătoare, în versiune populară marca un scenariu ritual de renovare a timpului îmbătrânit, acum, când ne îndreptăm către sfârșitul anului.
Material îngrijit de etnolog prof. Emilia Ometiță, șef – Biroul Cultură Tradițională, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.
Sursă text: Mihai Camilar, „Calendarul popular bucovinean”, Ed. Mușatinii, Suceava, 2012, pag. 270-271.
COMENTARII