Celebrul magazin Flora din Bistrița ar putea fi demolat. Terenul a fost concesionat de o firmă radiată (VIDEO)
Probleme cu celebrul magazin Flora din Bistrița! Terenul din Piața Morii, pe care funcționează acest magazin, ar fi fost concesionat de o firmă radiată. Situația a fost prezentată în ședința de Consiliu Local de Emilia Florina Baciu, care deține trei spații comerciale deasupra magazinului. Culmea, firma care a solicitat și a primit concesiunea terenului este a socrului Emiliei Baciu, cu care aceasta se află în conflict. Primarul Bistriței, Gabriel Lazany, spune că ar demola de urgență acel imobil, doar că există proces pe rolul instanței și, deocamdată, acest lucru nu este posibil.
"Eu, la ora actuală, dețin trei spații comerciale în aer, pentru că parterul a fost radiat prin aceste proiecte. Este vorba de proiectul din 1998, care, în 2012, a fost validat ... Nu înțeleg refuzul de a se dezbate această problemă de către departamentul de Urbanism. Cel care are concesiunea prelungită încasează lunar 8000 de lei pe hârtie, respectiv 12.500 de lei, diferența declarată la negru.
Se merge mână în mână cu altă firmă, am șase procese deschise de către acești doi tupeiști, aceste două firme tupeiste, care văd că sunt tolerate în continuare de structurile Primăriei Bistrița. Eu sunt prea mică pentru această caracatiță. Mă simt obligată să chem în instanță toate firmele, respectiv instituțiile. Administrația locală mi-a dat unele răspunsuri pertinente.
La ora actuală, departamentul de Urbanism este praf din punct de vedere legislativ, dacă își permite să facă atâtea erori în punctul zero al orașului, unde eu plătesc anual 8600 de lei impozit pe 4 spații aflate în aer și, din august, în solicit doamnei Monica Pop să se prezinte la fața locului, să facă un act administrativ. Nu știu să-l emită, nu vor să cunoască situația. Toată lumea închide ochii, pentru că nu vor să își asume anumite erori", a declarat Florina Emilia Baciu, în cadrul ședinței.
Ce spune primarul Gabriel Lazany
Primarul Gabriel Lazany spune că situația prezentată este reală. "Mare parte dintre lucrurile prezentate sunt reale. Din păcate, în data de 23.12.2020, Consiliul Local a dat hotărârea nr. 191, prin care a încheiat un contract de concesiune între Florasina B S.A și Primăria Bistrița. În condițiile în care, conform acestui certificat constatator eliberat de la Registrul Comerțului în decembrie 2025, societatea Florasina B S.A. este radiată din 20 decembrie 2017, cu trei ani înainte să se dea acea hotărâre de Consiliul Local.
Dar, totodată, noi, ca și Consiliul Local, nu putem să intervenim într-un conflict deschis și este un conflict între noră și socru... nu ne interesează lucrul acesta, noi trebuie să ne facem treaba. În momentul de față, este un proces deschis de municipalitate, din 2023, împotriva Florasina și Baciu Grigore și asociații, pentru că nu au eliberat acel teren. În 19 ianuarie 2023 trebuia să fie eliberat acel teren. La Tribunalul Bistrița, avem termen în martie 2026, dar sunt de acord că acel teren trebuie eliberat", a explicat primarul Gabriel Lazany, adăugând că nu se poate demola magazinul, atât timp cât există un proces pe rol.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Georgescu Ioan
03.07.2026Trăiască justiția Romana
la articolul Noi amânări în procesul de corupție al primarului din Spermezeu. Dosarul se judecă din 2023
Georgescu Ioan
03.07.2026Extraordinar atâtea amânări este membru PNL și este și frate cu Sigartau
la articolul Noi amânări în procesul de corupție al primarului din Spermezeu. Dosarul se judecă din 2023
Eu
03.07.2026Augustin Danci…lasa presa ca nu ii de tine…du-te si bate-ti coasa…ai uitat-o in Magura langa calea ferata
la articolul 12 persoane din „Azilele groazei” în Bihor au fost relocate în instituții din Bistrița-Năsăud
Daniel
03.07.2026Augustin Danci te rugam sa mergi sa faci poze si de la centrele unde sunt cazati sa vedem ce conditii au acuma…ce conditii au avut oamenii la Dumbrava am vazut…cata prostie exista in Romania si Statul Ruman nu o sa vedem noi in alta parte…unde ai vazut tu un Stat sa isi d...
la articolul 12 persoane din „Azilele groazei” în Bihor au fost relocate în instituții din Bistrița-Năsăud
COMENTARII