Avantajul când stai în ”umbra” unui eveniment este că vezi lucrurile așa cum sunt ele, nefardate și nemachiate, iar oamenii sunt cei din viața ”reală”.
De data asta, pot spune că ”evenimentul bate viața” și îi dă un alt sens, cel mai frumos și bun sens, mai ales că, istoria și monumentele ei rămân valoroase dacă oamenii știu să le așeze la locul lor.
Ideea de-a pune în valoare vechile pasaje s-a dovedit, zic eu, genială, asta, pentru că, toți cei care trec acum prin ele, le văd altfel: nu mai sunt acele locuri semiîntunecoase, mirosind, de obicei, a urină, acum, ele, pasajele, sunt locuri vesele, locuri în care acum miroase a vin vechi, a mâncare bună, spații unde anul trecut am putut vedea LIVE, adică pe viu, ateliere meșteșugărești ale breslașilor. În 2022 a venit rândul culturii urbane… Expoziție foto, fashion și jazz. Evident că aceste spații unice: o grădină urbană părăsită, un pasaj pentru care, undeva-cândva treceau soldații să apere zidurile, au putut deveni locuri unde se poate cânta jazz-ul, se bea vin și pot fi văzute fete frumoase. Și, parcă, chemarea din evul mediu: La Ziduri capătă o altă valoare, o altă conotație. Evident , zidurile fizice sunt demult istorie, dar cele nevăzute, ridicate de oameni să îi ”apere” de alți oameni există în fiecare ”cetate”.
Petrus Italus Trust – Alianta pentru patrimoniul bistrițean, așa își spun cei care au dat viață unui trecut pe care îl tot ridicăm în slăvi, dar pentru care nu prea facem nimic. Ei au făcut în timp real, au luat istoria, au împachetat-o în haine moderne și i-au dat drumul pe stradă. Nu este simplu să cauți grădinile urbane, să identifici correct spațiul unde să organizei un concert de jazz, veritabil, o prezentare de modă și un film în aer liber. A mai fost și o expoziție de fotografii într-un vestibule. Urci pe niște scări și le vezi, așa cum sunt ele, ar trebui să zic despre ”prezentul pe celluloid” dar nu mai există așa ceva, dar să faci o asemenea expoziție în vestibulul unei vechi case, este o idée de cel puțin nota 10.00. Poți ”aluneca” ușor pe lângă fotografiile acelea cu : Ruine. Rămășițe. Resentimente, așteptând să iasă vreun vecin, vreă rămășiță a unui trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat.
Eu zic că e foarte bine ca vernisajul unei expoziții foto, de pictură sau o lansare de carte să fie făcută la etaj, asta pentru că, fiecare dintre cei care vor să vadă frumosul, pentru a se bucura de el, trebuie să facă un minim efort.
Sunt sigur că, pentru reușita acestui eveniment, organizatorii au depus eforturi serioase!
Simion Pop, curator al galeriei de arta Petrus Italus: „În general, când vorbim de patrimoniu, o facem într-un mod foarte triumfalist. Ne lăudăm, ne mândrim cu bla, bla… După această efuziune de mândrie, de cele mai multe ori patriotică, apare și o problemă administrativă. Ce facem cu acest patrimoniu? Cui aparține? Care sunt comunitățile implicate?
În Transilvania, unde avem un conglomerat de comunități, avem monumente culturale care aparțin diferitelor comunități – istoric sau legal. Multe sunt lăsate în paragină, multe sunt pe cale de a fi salvate…
Relația noastră concretă cu aceste obiecte de patrimoniu este o relație foarte încărcată emoțional și afectiv. În sensuri pozitive sau negative… Suntem în situația în care trebuie să concurăm cu un imaginar turistic foarte amplu. Dar noi, oameni ai locului știm că avem o anumită relație concretă cu biserica noastră evanghelică din Bistrița, de pildă. Ce ni s-a părut interesant – în această propunere de a gândi patrimoniul într-o cheie non-triumfalistă – este tocmai încercarea de a căuta perspectiva potrivită”
Cum se definesc cei de la Petrus Italus Trust – Alianta pentru patrimoniul bistritean: ”Suntem o alianță de specialiști și activisti care văd patrimoniul cultural ca o resursă colectivă ce are nevoie de protecție, valorizare, investiții în restaurări reflexive si integrare armonioasă în viața comunităților care l-au moștenit”.
Alin Cordoș
COMENTARII