Ce spune ministrul Finanțelor despre creșterea pensiilor

Vom avea creşteri de pensii cu siguranță, a declarat ministrul, în direct la emisiunea INCOME cu Adrian Măniuţiu.

"Creşterea pensiilor a fost anunțată și rămâne ultima, să zic așa, discuție de făcut în coaliție, când suntem cu tot bugetul. Nu trebuie să uităm că avem un cuantum suplimentar și la apărare. Nu trebuie să uităm că avem o serie de elemente de care trebuie ținut cont, în sensul în care creșterea economică, evident, se reduce pe anul viitor.

Dar creșterea de pensii va fi și va fi mai mare decât prevede legea. Asta pot să spun. N-o să spun procentul", a precizat ministrul Finanţelor.

Nu intervin măsuri noi, a asigurat ministrul, sâmbătă, la emisiunea INCOME cu Adrian Măniuţiu. "Avem și analiza făcută de Comisia Europeană. Tot ce s-a stabilit, dacă vreți în ajustarea fiscală(...). Până la urmă, reforma fiscală a fost validată de Comisia Europeană, asta pot să vă anunţ", a spus ministrul Finanţelor, la Antena 3 CNN.

Ministrul Finanţelor: "Nu vor fi modificări, nu vor fi creșteri de taxe"

"Nici nu au fost creșteri, a fost eliminarea unor excepții. Dacă vrem să fim sinceri până la capăt. Nu intervin măsuri noi", a declarat Adrian Câciu, întrebat dacă ne așteptăm la creșteri de taxe sau la alte modificări cu impact asupra economiei.

sursa: antena 3

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing