Ce nereguli au găsit inspectorii OPC la magazinul chinezesc din Bistrița

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrita-Năsăud sub coordonarea comisarului șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Nord-Vest Cluj, Teodor Lucian Rus și al comisarului șef adjunct Stelian Dolha a desfășurat o acțiune de control privind respectarea prevederilor legale în domeniul protecției consumatorilor la Yesmila Fashion SRL (magazin 777 din cadrul complexului Winmarkt).

În urma acțiunii de verificare la magazinul administrat de compania Yesmila Fashion SRL, comisarii CJPC Bistrița-Năsăud au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:

-      comercializarea unor brichete fantezie care permit acționarea de către copii cu ușurință, fiind considerate produse periculoase;

-      comercializarea unor jucării care fac obiectul notificărilor Rapex, fiind considerate periculoase la nivelul UE;

-      comercilizarea încălțămintei neînsoțite de pictograme care să indice compoziţia materialelor utilizate la producerea principalelor componente ale articolelor de încălţăminte;

-       comercializarea produselor textile și cosmetice, fără informații în limba română; la jucării au fost identificate și produse cu marcaj CE neconform,

-      comercializarea unor produse contrafăcute.

Ținând cont de neregulile constatate, echipa de control a aplicat 8 amenzi contravenționale în cuantum de 54.000 lei.

Totodată, au fost dispuse:

- măsura opririi definitive a comercializării produselor în valoare de aproximativ 7.500 lei,

- măsura opririi temporare a comercializării produselor fără informații în limba română până la remedierea deficiențelor în valoare de 7.000 lei.

         

Comisariatul Judetean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud va desfășura în continuare atât acțiuni de verificare și control cât și acțiuni de consiliere la operatorii economici care desfășoară activități în județul nostru.

COMENTARII

Do

în 14.10.2023 ora 22:38:47 Doris a scris:

Lasă un răspuns

No, da vreți sa închideți magazinul de ati sărit asa pe ei??? Pana acum nu v-au deranjat, sau nu au mai avut nimic sa va bage in buzunar sa treceți cu vederea...


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing