Ce așteptări are primarul Romeo Florian pentru salarizările din domeniul persoanelor cu handicap
Primarul comunei Lechința, Romeo Florian, a explicat care ar fi unul dintre aspectele importante ale bugetului pe anul 2021 și care a fost problema cu care s-au confruntat primarii anul trecut. “Fiecare ar dori să aibă un buget cât mai mare, însă ce mi-ași dori, față de anul trecut, ar fi ca statul, Guvernul, să […]
Primarul comunei Lechința, Romeo Florian, a explicat care ar fi unul dintre aspectele importante ale bugetului pe anul 2021 și care a fost problema cu care s-au confruntat primarii anul trecut.
“Fiecare ar dori să aibă un buget cât mai mare, însă ce mi-ași dori, față de anul trecut, ar fi ca statul, Guvernul, să intervină pe zona salarizării persoanelor cu handicap și a salariilor însoțitorilor persoanelor cu handicap, pentru că anul trecut a fost un efort foarte mare pe bugetele locale. Dacă, până acum doi ani, guvernele anterioare ne alocau sume până la 90 la sută din nivelul fondului de salarizare, anul trecut am primit doar 51 la sută, iar efortul pe bugetul local al comunei Lechința a fost unul destul de mare, ținând cont că avem un număr destul de mare de persoane care primesc indemnizații sau oameni care sunt angajați însoțitori persoane cu handicap. Anul trecut am avut de alocat 1.1 milioane de lei, pentru a putea asigura salarizarea acestor persoane, lucru care nu poate fi pus în discuție, ținând cont că sunt persoane bolnave, care au nevoie de bani. Sper ca la bugetul din acest an, lucrurile să se îndrepte, să putem degreva efortul de pe bugetul local”, a declarat Romeo Florian.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Vadima Teo
24.10.2026O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe
Săsărman Mona
24.10.2026Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !
la articolul Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"
Diana B
24.10.2026Ce rușine !!!!
la articolul Diana Morar a devenit consilier onorific al președintelui Nicușor Dan
Ivan Turbină
21.10.2026Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !
COMENTARII