Ce a transmis Nicolae Ciucă după anularea alegerilor prezidenţiale

Președintele Senatului, liberalul Nicolae Ciucă, a lansat vineri un apel la calm și unitate, după ce Curtea Constituțională a decis anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, care urma să aibă loc duminică, 8 decembrie.


“Decizia Curții Constituționale de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale este fără precedent în istoria democratică a României. Într-un moment atât de important, este esențial să dăm dovadă de calm, unitate și maturitate, punând în prim-plan interesul Țării și apărarea valorilor democratice”, a spus Ciucă, fost candidat al Partidului Național Liberal.

“îÎnțeleg pe deplin importanța legitimității procesului electoral. De aceea, susțin toate eforturile necesare pentru clarificarea oricăror suspiciuni și pentru garantarea unui scrutin corect, care să reflecte voința reală a cetățenilor.

Situația actuală reprezintă un test dificil pentru instituțiile noastre democratice. Doar prin dialog deschis, transparență și respectarea statului de drept putem depăși acest moment și întări încrederea cetățenilor în viitorul României”, a adăugat Ciucă, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Nicolae Ciucă a subliniat că, în aceste momente de incertitudine, “România are nevoie de stabilitate, viziune și colaborare între toate forțele politice responsabile”.



COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

claas

04.11.2026

Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!

O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing