Ce a găsit un bărbat din Beclean într-o anexă a unui imobil

Polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase continuă verificările

La data de 3 ianuarie a.c., un bărbat de 33 de ani a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, a găsit, într-o anexă a unui imobil situat în Beclean, 2 arme.

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au ridicat cele 2 arme letale care se aflau într-o stare avansată de degradare și care, cel mai probabil, provin din cel de-al doilea război mondial. Acestea au fost ridicate, împreună cu polițiști criminaliști, în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase continuă verificările.

***
Polițiștii atrag atenția cu privire la faptul că manevrarea unor astfel de obiecte, de către persoane neautorizate, poate avea consecinţe grave, de natură să pună în pericol viaţa, sănătatea unor persoane sau integritatea unor bunuri. Dacă vă confruntați cu astfel de situații, anunțați imediat!

Totodată, în cazul rudelor persoanelor care au deţinut arme sau materiale explozive sunt obligate ca, după decesul acestora, să anunţe Poliţia.

Reamintim faptul că nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, precum şi nerespectarea regimului materiilor explozive, atrage pedeapsa cu închisoarea, astfel:

Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul ori folosirea materiilor explozive sau orice alte operaţiuni, precum circulaţia acestora, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 7 ani; tentativa se pedepseşte .
Deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă;
Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiuni privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepseşte cu închisoare la unu la 5 ani.


Etichetele acestui articol sunt arme Beclean

COMENTARII

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing