Ce a făcut un tânăr fără permis cu mașina surorii sale
Tânăr depistat de polițiști după ce a sustras un autoturism pe care l-ar fi condus, deși nu deține permis de conducere
La data de 9 mai a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au oprit pentru verificări un autoturism care circula pe valea Tureacului. La volan a fost identificat un bărbat de 25 de ani din Lunca Leșului, iar în urma verificărilor polițiștii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Totodată, polițiștii au stabilit că autoturismul în cauză aparține surorii tânărului, o femeie de 30 de ani din Lunca Leșului, iar acesta l-ar fi sustras din curtea comună, cuscopul de a-l folosi pe nedrept.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 4050 lei.
Polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și furt în scop de folosință.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Balan Marius-Horea - ecologist
28.10.2026Closca-i mata care te-o oat.
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Balan Marius-Horea - ecologist
28.10.2026CLOSA-i mata care te-o oat.
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Bălan Marius - Cloșca
27.10.2026Piticul violent Nicula, senatorul neales de nimeni, impostorul tine cuvântare altor impostori ca el, las că vin alegerile hienelor !
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Ivanca
26.10.2026Impostorule mincinos, nu reprezinți Bistrița, tu reprezinți haita de hiene PSD șmenarule !
COMENTARII