Caz șocant! Un tânăr bistrițean a convins o femeie să se prostitueze în Belgia (VIDEO)
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița- Năsăud, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 28 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.
Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în primăvara anului 2024, prin inducerea în eroare cu promisiuni false de întemeiere a unei relații amoroase serioase, cel în cauză ar fi recrutat o persoană vătămată în scopul obținerii unor beneficii materiale din exploatarea sexuală a acesteia.
Astfel, acesta ar fi transportat și adăpostit victima în diverse locații aflate pe teritoriul Regatului Belgiei, unde ar fi determinat-o să practice prostituția.
De asemenea, bărbatul i-ar fi înlesnit această activitate prin crearea de conturi și anunțuri pe platformele de promovare a serviciilor sexuale, dar și prin asigurarea transportării victimei la locuințele clienților interesați de întreținerea de relații sexuale contra cost.
Cercetările au reliefat, că, de la momentul recrutării victimei și până în toamna anului 2025, inclusiv prin constrângere, respectiv prin exercitarea de acte de violență fizică și psihică, bărbatul ar fi determinat victima să practice prostituția, obținând de la aceasta aproximativ 40.000 de euro.
În urma percheziției efectuate la locuința bărbatului, au fost descoperite și ridicate mijloace de probă.
La data de 10 septembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița - Năsăud au dispus reținerea bărbatului în cauză.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița - Năsăud a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
claas
04.11.2026Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!
la articolul O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta
Iliescu Andrei
03.11.2026De ce nu spuneți si numele societăților?
la articolul Sute de bistrițeni rămân fără loc de muncă. RAAL și alte două firme din Bistrița au anunțat concedieri colective
Ivan Turbină
03.11.2026Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !
la articolul Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
02.11.2026Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...
la articolul Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare
COMENTARII