Care e stadiul proiectului pentru noul mall din Bistrița și unde sa va construi
Investitorii din spatele companiei PK Mercury au finalizat, în aprilie, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru viitorul centru comercial de 55.000 mp propus în Bistrița, peste drum de Leoni 2 și ansamblul imobiliar Kaya Residence. BistritaBusiness.ro, singurul ziar de business din Bistrița-Năsăud, scrie că urmează analiza și aprobarea din partea municipalității, iar în următoarea etapă obținerea autorizației de construire – procese care de obicei durează 6-12 luni.
Conform BistritaBusiness.ro, PK Mercury a obținut un Certificat de Urbanism în octombrie 2025, care acoperea o suprafață de 15,9 hectare în zona respectivă. Acum, prin PUZ, terenul pe care va fi realizată investiția a fost delimitat la 11,1 hectare. Cei mai mari proprietari de parcele – cu care PK Mercury are deja acorduri de cumpărare – sunt IMP România Industrial CO, EMI Corporation, COMELF, Itancar Filgrup și familia Tamaș (vezi proiectul imobiliar Kaya Residence).
Toate construcțiile actuale (peste 36.700 mp de hale, clădiri administrative și tehnice) vor fi demolate pentru a face loc unui centru comercial de cca. 55.000 mp, cu regim de înălțime P+3E (mai exact P+1+mezanin+Eth), alături de care vor fi amenajate parcări, alei, spații verzi etc. Accesul principal în incintă va fi realizat din actualul giratoriu (Tărpiului-Drumul Cetății), care va fi reconfigurat.
“Prin acest tip de dezvoltare integrată, zona se poate transforma într-un pol de atractivitate urbană și economică, cu rol de echilibrare a structurii policentrice a orașului. Implementarea proiectului va genera beneficii majore la nivel social, economic și urbanistic, contribuind la revitalizarea unei zone industriale abandonate și la creșterea calității vieții în zonă.” – susțin, în PUZ, reprezentanții investitorilor.
în 06.05.2026 ora 01:21:24 [email protected] a scris:
Lasă un răspuns
Darămati tot ce inseamnă productie si construiți mall-uri . Pe cand o fabrica , o uzină care sa creieze plusvaloare ?
în 04.05.2026 ora 19:42:25 [email protected] a scris:
Lasă un răspuns
Oare in afara de malluri și blocuri nu se știe nimic o fabrică ceva care sa produca nu dar sa consume.!
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iuliu
26.09.2026Programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan, care se întinde pe 175 de pagini și este strucurat pe 28 capitole incluzând în total 372 de măsuri a fost depus la parlament, în forma finală: (Vezi: https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/20...
la articolul PNL, USR și UDMR și-au împărțit ministerele. Cine ar putea fi miniștrii cabinetului Mureșan
Călinescu George
26.09.2026Da, ai dreptate Gatonule, mă rog să intrați toți la pușcărie golanilor , ești cioban cum e Becali popă, cocalarule !
la articolul Ce spune Cătălin Gaton despre arestarea fratelui său, în urma protestelor ciobanilor
Peni Tenciaru
26.09.2026La pușcărie pedofilii au parte de tratament special, mai ales popii cântăreți ca limbricul ăsta pofticios de prospături
la articolul Cristian Pomohaci, cercetat într-un nou dosar de pornografie infantilă. Detalii șocante!
Tonciu Richardson
26.09.2026Coarda asta proxenetă găsește mereu fraieri de prostit, are balta pește, mama proștilor e mereu gravidă !
la articolul Refuzată la Bistrița, primită cu brațele deschise la Cluj-Napoca! Anca Cârcu, invitat VIP la City Fashion Week
COMENTARII