Bogdan Ivan: "Proiect de lege prin care Bistrița-Năsăud devine atractiv pentru nomazii digitali"

"Astăzi am votat un proiect legislativ, prin care țara noastră devine mai atractivă pentru găzduirea străinilor, care muncesc de la distanță, și pe care județul Bistrița-Năsăud îi poate primi", a anunțat deputatul PSD, Bogdan Ivan.

"În general, sunt tineri care muncesc remote și călătoresc. Se stabilesc pentru câteva luni într-o țară, îi descoperă frumusețea, îi explorează bogăția culinară și devin ambasadorii acesteia pe internet.

În Bistrița-Năsăud, datorită conexiunii bune la internet și a costurilor mici de cazare, nomazii digitali vor putea descoperi superbele peisaje de la Colibița sau Munții Rodnei, se vor putea relaxa la Băile Figa și vor fi primiți peste tot cu brațele deschise.

Anul trecut, la nivel mondial, au fost înregistrați peste 33 milioane de nomazi digitali. Se estimează că în următorii ani, România va putea beneficia de peste 50 milioane euro doar de pe urma acestor turiști. De aceea, la fel ca în țările în care se practică deja acest tip de turism, străinii care vor veni în România să muncească de la distanță, vor fi scutiți, în anumite condiții, de impozitul pe venit și contribuțiile sociale. Vreau să pregătim totul pentru ca o parte cât mai mare din acești bani să ajungă în județul Bistrița-Năsăud!", a anunțat deputatul PSD. 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing