Bogdan Ivan, mesaj după întâlnirea cu reprezentanții Standard & Poor’s: „Consolidarea fiscală nu trebuie făcută împotriva economiei”

Deputatul PSD Bogdan Ivan a transmis un mesaj privind direcția economică a României, după întâlnirea pe care reprezentanții social-democraților au avut-o cu reprezentanții agenției internaționale de rating Standard & Poor’s.

Discuțiile au loc în contextul evaluării periodice a ratingului suveran al României, decizia S&P fiind programată pentru 2 octombrie.

Bogdan Ivan susține că reducerea dezechilibrelor bugetare trebuie să fie însoțită de măsuri care să susțină economia și investițiile.

„Consolidarea fiscală nu trebuie făcută împotriva economiei. Trebuie făcută printr-o economie mai puternică”, a transmis deputatul PSD.

Potrivit acestuia, România are nevoie de disciplină fiscală și de reducerea dezechilibrelor bugetare, însă rezultatele pe termen lung ar trebui susținute prin investiții, o colectare mai eficientă a taxelor, dezvoltarea capitalului românesc și atragerea investițiilor străine.

Un alt punct subliniat de Bogdan Ivan este necesitatea stabilității politice și economice. Deputatul consideră că România are nevoie de un guvern cu puteri depline, de un buget credibil pentru anul viitor și de predictibilitate pentru companii, investitori și partenerii internaționali.

„România trebuie să rămână o țară în care există încredere. Iar încrederea se câștigă prin seriozitate, prin respectarea angajamentelor și prin decizii economice responsabile”, a afirmat parlamentarul.

Mesajul lui Bogdan Ivan vine într-un moment în care autoritățile discută cu S&P despre evoluția finanțelor publice și continuarea consolidării fiscale. Guvernul a transmis că, în primele șapte luni din 2026, deficitul bugetar a fost cu peste 28 de miliarde de lei mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut.

Deputatul PSD susține că ajustarea fiscală și dezvoltarea economică nu trebuie privite ca obiective opuse.

„Cred că România poate să își corecteze dezechilibrele fără să își sacrifice perspectivele de dezvoltare. Nu avem de ales între disciplină și creștere economică. Avem obligația să le facem pe amândouă”, a mai transmis Bogdan Ivan.

La întâlnirea cu reprezentanții Standard & Poor’s au participat, din partea PSD, Marian Neacșu, Bogdan Ivan, Alexandru Rogobete, Adrian Câciu, Florin Manole și Mihnea Costoiu. PSD a transmis, în urma discuțiilor, că susține o politică de consolidare fiscală bazată pe stimularea investițiilor și îmbunătățirea colectării taxelor.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iuliu

25.09.2026

Mai important decat lista ministrilor este Programul de Guvernare orientat pe 28 linii directoare dintre care prima și cea mai importantă este Reforma administrației centrale și locale. Si asta pentru că România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a făcut ...

PNL, USR și UDMR și-au împărțit ministerele. Cine ar putea fi miniștrii cabinetului Mureșan

Bogdan Suciu

24.09.2026

Rățușca cea urâtă s-a cumințit la PSD, gata cu „activismul” de bucătărie, acum scoate câte un măcănit trist periodic doar cu aprobare de la mulții ei giboni șefi

Ștefania Stere: "Cu aceiași bani, ajutăm de cel puțin 3 ori mai mulți bistrițeni"

Alecu Manda

24.09.2026

Măciucarul beclenar, el e la masa rotundă cică, să mori de râs, bine că nu e la ușa pătrată să aibă la ce medita melteanu

Cristian Nicula, la masa rotundă unde s-a discutat despre o propunere legislativă din domeniul muncii

Iancu Vulpache

24.09.2026

Iar Nicula, piticul mârlan și mincinos, pesemne e în perioada de marketing, ne tot arată el cât se crăcănează de dragul nostru, țopârlanul ăsta care nu știe nici ușa să o folosească corect.

Cristian Nicula, la masa rotundă unde s-a discutat despre o propunere legislativă din domeniul muncii

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing