Bistrițeanul Adrian Titieni este noul manager al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din Bucureşti
Ministrul Culturii, András István Demeter, a anunțat, marți, că actorul Adrian Titieni va fi noul manager interimar al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Titieni este al doilea bistrițean ce ocupă această funcție după ce aceasta a fost onorată de prezența marelui romancier Liviu Rebreanu la ”comanda” Teatrului Național în două rânduri. În 2016, Adrian Titieni a fost desemnat drept candidat al PNL BN la funcția de primar al Bistriței, dar a renunțat la această idee la o lună după anunț.
„Vă anunţ că interimatul pentru 120 de zile, începând de poimâine, 1 ianuarie, va fi preluat de domnul Adrian Titieni. Nu cred că trebuie să vi-l prezint, nici de unde vine, nici încotro se îndreaptă, nu cred că trebuie să analizăm activitatea lui de până acum, pentru că cred că toată lumea o cunoaşte, şi cei care nu ar cunoaşte acest portofoliu oricum nu ar putea fi luminaţi de mine, oricât aş discuta despre cariera, activitatea şi palmaresul domnului Titieni”, a anunţat ministrul Culturii.
Actorul Adrian Titieni s-a născut pe 6 iunie 1963 la Bistrița. A absolvit cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale” – clasa profesorului Mircea Albulescu. În 2003, a absolvit cursurile postuniversitare de Regie și Montaj Film și TV, la aceeași universitate. În perioada 1993-1994, a lucrat la postul național de televiziune, ca realizator în cadrul Departamentului Educație-Știință, iar între 1996-1997, a fost consilier la departamentul de Relații Publice al Președinției României.
A fost director al Studioului Cassandra (UNATC) în perioada 1999-2000 și este membru fondator al Fundației Române pentru Educație și Educatori. A fost consilier de stat în cadrul Cancelariei primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu (17 aug. 2007-19 dec. 2008). Din 1989 a fost șef al catedrei „Artei Actorului” din UNATC.
Este profesor universitar doctor, iar din anul 2012 este ales rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București, iar în 2023 a fost pentru două luni, manager interimar al Teatrului Odeon din București.
George Călin a demisionat din considerente personale
Decizia vine după ce actualul manager, George Călin, și-a anunțat marți plecarea din fruntea instituției „din considerente personale”.
„După o perioadă în care am avut onoarea de a asigura interimatul conducerii Teatrului Naţional ‘I.L. Caragiale’ din Bucureşti, am decis, în mod unilateral, să închei acest mandat, din considerente personale, la finalul acestui an. L-am informat pe ministrul Culturii, domnul Demeter Andras, în cadrul unei întâlniri, încă de acum o săptămână, asupra acestei decizii şi a calendarului în care ea poate fi pusă în aplicare, astfel încât activitatea instituţiei să continue fără sincope”, a anunţat George Călin pe pagina de Facebook a Teatrului Naţional.
El a precizat că predă mandatul cu respect faţă de instituţie şi îi doreşte mult succes noului manager interimar.
„Iubesc Teatrul Naţional şi rămân profund ataşat de această instituţie. Sunt convins că TNB va fi susţinut în perioada următoare de cele mai bune decizii şi intenţii şi că îşi va continua parcursul cu aceeaşi forţă artistică şi responsabilitate faţă de public. Predau mandatul cu respect faţă de instituţie şi cu deplină încredere în echipa TNB. Noului manager interimar îi doresc mult succes şi multă putere de muncă”, a spus managerul interimar al TNB.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Incendiu la acoperișul unei case
18.02.2026
ULTIMELE COMENTARII
Anonim
18.02.2026Ca el sunt multi în orașul acesta.cativa cunosc eu care conduc zilnic chiar si cu dosare penale deja la activ
la articolul Tânăr reținut, după ce a fost urmărit și blocat în trafic de polițiști, în Bistrița
Vasile
18.02.2026Mi a lăcrimat un koi
la articolul O tânără de 26 de ani, oprită în trafic la intrare în Bistrița. Ce au descoperit polițiștii
Bălan Marius - Cloșca- - ecologist
18.02.2026Priviți doar cum sunt finisate îmbinările treptelor pietonale cu pereții, sau cum deja se strică construcția la intrare, pete peste tot, aștepțăm poze cu lifturile - cei ce au curaj să folosească această tristă, periculoasă și scumpă glumă proastă de pasaj - bu...
la articolul Pasajul subteran din Decebal este complet funcțional. Au fost pornite și scările rulante (FOTO)
Bogdan Ivan - ecologist
18.02.2026Un dezastru total, totul arată deja murdar, uzat și second-hand. Numai drogații, șmenarii cu valuta și poate copiii la inceput, vor uza de acest mare fiasco pe toate planurile al administrației municipale, în principal PSD, deși nici cu PNL nu ne-a fost rușinică. Vai ...
la articolul Pasajul subteran din Decebal este complet funcțional. Au fost pornite și scările rulante (FOTO)
COMENTARII