Bistrițean reținut pentru că și-a sechestrat soția și fiicele

La data de 29 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au dispus luarea măsurii preventive a reținerii pentru o durată de 24 ore față de un bărbat, de 35 de ani. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie, amenințare și lipsire de libertate în mod ilegal.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, în perioada 25-27 iulie a.c., bărbatul de 35 de ani, din Teaca, le-ar fi lipsit de libertate în mod ilegal pe soția și cele două fiice, prin aceea că nu le-ar fi permis să părăsească locuința comună. Totodată, în urma probatoriului administrat polițiștii au stabilit faptul că, în acest interval, bărbatul le-ar fi agresat fizic și le-ar fi adresat amenințări cu acte de violență, de natură să le provoace o stare de temere.

 Ca urmare a celor constatate, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o durată de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Acesta urmează să fie prezentat magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița în vederea documentării întregii activități infracționale.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing