BISTRIȚA. Unul din liderii liberali, Ioan Adrian Veștea, confirmă amânarea reorganizării administrative-teritoriale
Ministrul Dezvoltării, Ioan Adrian Veștea a vorbit în cadrul unei conferințe de presă la primăria Bistrița și de reorganizarea administrative-teritorială de care se vorbește foarte mult dar nu se face nimic. În acest context, Veștea a confirmat că, reorganizarea administrative-teritorială este, practic, amânată, până după alegerile din 2024.
IOAN-ADRIAN VEȘTEA: „Sunt adeptul reorganizării administrativ-teritoriale, chiar dacă de multe ori nu am fost pe placul multor colegi care sunt în administraţia publică locală sau judeţeană. După cum bine ştiţi, o perioadă de trei ani de zile am fost preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, am avut experienţă şi ca primar timp de 12 ani, şapte ani de zile am fost preşedintele Consiliului Judeţean Braşov. Sunt adeptul reorganizării administrativ-teritoriale şi sper ca în legislatura viitoare să se poată materializa acest lucru, ţinând cont de faptul că în prezent nu avem cadrul legal pentru a putea face astfel de comasări ale localităţilor. S-a încercat un astfel de referendum la Buzău, din păcate nu au reuşit să întrunească numărul de persoane pentru ca acest referendum să poată fi validat. Trebuie modificată Constituţia”.
Primul pas - consorțiile administrative
Ministrul a adăugat că un prim pas îl reprezintă consorţiile administrative, prevăzute ca jalon în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi pentru care deja sunt pregătite documentaţiile necesare.
„Ceea ce vă pot spune este faptul că acest lucru se va realiza în perioada următoare şi prin intermediul consorţiilor administrative. Noi avem un jalon în PNRR prin care reglementăm modul în care vor funcţiona aceste consorţii administrative, în sensul că mai multe localităţi se pot asocia, pot crea personalitate juridică, pot asigura bugetul unei astfel de entităţi printr-o contribuţie de, ştiu eu, 5% din bugetul fiecărei localităţi, în aşa fel încât să poată să funcţioneze integrat, să poată să îşi angajeze arhitect-şef, să îşi poată angaja o serie de persoane pe care, din păcate, nu îşi pot permite să le angajeze pe actuala organigramă a primăriei. Acest jalon va trebui să îl îndeplinim în perioada imediat următoare, noi deja am pregătit toate documentele necesare, în aşa fel încât să creăm o astfel de oportunitate, şi cred că va fi un prim pas în perspectiva comasării localităţilor şi chiar a viziunii unei viitoare regionalizări”, a mai afirmat ministrul Adrian Veştea.
Gazda conferinței de presă susținute de Veștea, primarul Bistriței dar și președintele PNL BN, Ioan Turc, a subliniat și el nevoia de reorganizare administrative-teritorială, fapt ce ar rezolva multe dintre problemele actualului buget: ”Și eu sunt pentru reformă și reorganizare și, sunt convins, că va fi vorba de un proiect asumat și care va face adduce o nouă ordine administrative-teritorială, actuală organizare fiind deja depoșită de problemele și cerințele cu care se confruntă societatea românească din acești ani”.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iliescu Andrei
03.11.2026De ce nu spuneți si numele societăților?
la articolul Sute de bistrițeni rămân fără loc de muncă. RAAL și alte două firme din Bistrița au anunțat concedieri colective
Ivan Turbină
03.11.2026Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !
la articolul Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
02.11.2026Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...
la articolul Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare
Ani Liliana
30.10.2026Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !
COMENTARII