BISTRIȚA. Sute de kilograme de articole pirotehnice, indisponibilizate de polițiști

În această perioadă, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase intensifică controalele și verificările în cadrul acțiunii ”Foc de artificii”, privind articolelor pirotehnice.

Astfel, la data de 23 decembrie a.c., în municipiul Bistrița, au fost efectuate verificări la punctele de lucru ale unor societăți autorizate să efectueze operațiuni cu articole pirotehnice.

 În urma controalelor efectuate, la două dintre punctele de lucru ale unei societăți comerciale, polițiștii au descoperit cantitățile de 420 de kg, respectiv 450 de kg de articole pirotehnice din categoriile F1 și P1, deși operatorul economic avea dreptul să dețină în locul de  comercializare, numai articole pirotehnice din categoriile 1 şi P1, până la o greutate brută de 100 kg.

 Totodată, la 2 puncte de lucru din Bistrița ale altei societăți comerciale, polițiștii au descoperit cantitățile de 200 de kg, respectiv 220 kg de articole pirotehnice din categoriile F1 și P1, oferite spre vânzare, deși avea dreptul să dețină în locul de  comercializare, numai articole pirotehnice din categoriile 1 şi P1, până la o greutate brută de 100 kg.

 Articolele pirotehnice au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de Legea 126/1995, respectiv orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

COMENTARII

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing