Bistrița-Năsăud, prin ADI Deșeuri, județ eșantion pentru elaborarea Ghidului deșeurilor municipale
Județul Bistrița-Năsăud, prin ADI Deșeuri BN, a fost selectat pentru a doua oară, dintre toate județele din țară, ca județ eșantion pentru elaborarea Ghidului privind determinarea compoziției deșeurilor municipale, un document care va avea aplicabilitate la nivel național.
Scopul proiectului este elaborarea unui ghid practic pentru estimarea compoziției, densității și indicilor de generare ai deșeurilor, testat și validat în trei județe: Bistrița-Năsăud, Covasna și Timiș.
Acest ghid va sprijini colectarea și analiza unitară a datelor la nivel național și va contribui la:
creșterea acurateței datelor;
-monitorizarea mai eficientă a contractelor de delegare și a Planurilor Județene de Gestionare a Deșeurilor;
- fundamentarea deciziilor strategice la nivel local și național;
- accelerarea tranziției către un sistem modern și eficient de
gestionare a deșeurilor, bazat pe date concrete.
"În perioada 23–31 martie, experți din cadrul entităților implicate au desfășurat activități în județul nostru, iar reprezentanții ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au participat activ la implementarea procedurilor operaționale aferente acestui ghid, care va avea caracter de normă națională.
Această selecție confirmă faptul că eforturile susținute din județul nostru în domeniul colectării selective și al managementului modern aldeșeurilor sunt recunoscute și apreciate la nivel național.”, a transmis Cristian Niculae - directorul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Augustus Nelu
25.08.2026Dospita asta e „consilier” , la mama naibii jagardea PSDistă , bă câți ani mai trebuie să suportăm gunoaie gen augusta asta ??? Proști mai suntem
la articolul Augusta Săsărman: “Oare și indemnizația lui Bolojan va fi tăiată pe perioada vacanței?”
Proasta Bistriței
25.08.2026Ce au copii de alta nație daca statul român este cretin ? Aia nu-s tot copii ,nu suferă și aia din cauza altora ? Hai marș gloabă
la articolul Augusta Săsărman: “Oare și indemnizația lui Bolojan va fi tăiată pe perioada vacanței?”
Ciolac M
24.08.2026Coardă mică, mergi pe șlapii lu mami , hai plimbă ursul idioată
la articolul Augusta Săsărman: “Oare și indemnizația lui Bolojan va fi tăiată pe perioada vacanței?”
Neli - Figa
24.08.2026Mai este un mare mare păcălici PSD, piticul mârlan Nicula, senatorul neales de nimeni, alt exemplar de pe aceste plaiuri, așa se face pensia specială din banii noștri, nici dracu nu l-a ales pe Nicula bădăranul cu diplomă de bădăran, dar noi ne-o facem cu mâna noastr�...
la articolul Bogdan Ivan, despre prețurile carburanților: “Este inadmisibil! Statul trebuie să se asigure că nu există speculă”
COMENTARII