BISTRIȚA. 80 de ani de la exodul saşilor bistriţeni. Istoria acestei drame

În satele şi oraşele din Transilvania mai există încă supravieţuitori ai deportărilor, care nu au vrut să părăsească România pentru a emigra în Germania. Deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică este o faţetă a evenimentelor numite Strămutarea germanilor după al Doilea Război Mondial, strămutare care a constat în acţiuni de deportare în masă în Uniunea Sovietică a unei părţi din populaţia civilă de origine germană, acţiuni care au avut loc nu numai în România, ci în toate ţările foste aliate cu Germania şi care au ajuns sub influenţa sovietică în urma Tratatului de la Ialta din 1945.

Ce evenimente se organizează în Bistrița?

Vineri 13, sâmbătă 14 și duminică 15  septembrie, la Bistrița se vor desfășura mai multe evenimente dedicate comemorării a 80 de ani de la exodul sașilor.

De asemenea,  va fi instalat și noul preotului evanghelic Andreas Hartig. Manifestările vor începe vineri, 13 septembrie, la ora 16:00, în Piața Dominicană din municipiu, unde se va marca împlinirea a 80 de ani de la evacuarea sașilor din Transilvania de Nord prin discursuri și alocuțiuni.

Tot astăzi, de la ora 18:00, în Biserica Evanghelică va avea loc un concert vocal-simfonic, susținut de Noua Orchestră Transilvană și Corul Filarmonicii Transilvania. Sâmbătă, va fi instalat prim-preotul Andreas Hartig și va avea loc un concert de orgă.Evenimentele se vor încheia duminică, 15 septembrie la ora 10:00, în Biserica Evanghelică.

Aici va fi oficiată o slujbă cu împărtășanie, urmată la ora 12:00 de depunerea unei coroane la mormântul ultimului primar sas al Bistriței, Karl Sanchen, decedat în 1934.

În 13 septembrie 1944 a început exodul saşilor bistriţeni.

În nici două săptămâni mai bine de 30.000 de saşi au părăsit Bistriţa-Năsăud. Dr. Franz Payer, care a fost însărcinat să controleze deportaţii pe drum, îşi aminteşte condiţiile grele în care au fost transportaţi, mâncarea săracă şi bolile cu care s-au luptat.

În nici două săptămâni zeci de mii de saşi au părăsit Bistriţa-Năsăud. Cum au reuşit însă autorităţile să mobilizeze o populaţie atât de numeroasă care şi-a petrecut ultimii 800 de ani pe pământ românesc?

Cei care au fost martori la exodul saşilor explică plecarea acestora printr-o psihoză a fricii de moarte prin masacrarea în masă de către sălbaticele trupe sovietice. Aceasta ar fi fost întreţinută de militarii întorşi de pe front, dar şi de către conducătorii naţional-socialişti locali.

„Între timp s-a apropiat mult frontul dinspre ruşi. Autorităţile au început să-şi împacheteze actele. Conducerea partidului naţional-socialist a avut la început intenţia de a pune la adăpost bătrânii, femeile şi copiii. Unul dintre primii care au părăsit oraşul a fost primarul german dr. Kuales, împreună cu familia. Deja la începutul lunii septembrie şi-a luat un „concediu de odihnă”, dar în acest concediu şi-a luat cu el toate bunurile de valoare şi cele „rechiziţionate” de la evrei.

Retragerea nu ar fi fost atât de generală, dacă conducerea politică nu ar fi zvonit o atât de mare teroare. Desigur s-a spus la început că dacă vin ruşii nu va rămâne în viaţă niciun german. Toţi vor fi masacraţi. Apoi a venit atât de des folosita vorbă a trădării, dacă rămâneai acasă. Preotul oraşului striga în slujbele de duminică împotriva conlocuitorilor trădători”, descrie situaţia Gustav Zikeli.

Primele comune care au fost „eliberate” au fost Teaca şi Viile Tecii în 12 septembrie. Ultimele au fost evacuate Lechinţa şi Dumitra în 20 septembrie. Până în 27 septembrie şi oraşele bistriţene au fost eliberate de saşi.

Saşii din mediul rural au pornit spre Austria sau Regiunea Sudetă cu căruţele, în convoaie, în timp ce cei din mediul urban, precum şi femeile, copiii şi bătrânii cu trenurile. Convoaiele de căruţe au ajuns la destinaţie după un drum de circa 10 săptămâni.

Pe drum, saşii care au fost îmbarcaţi în vagoane de marfă insalubre au fost invadaţi de păduchi şi s-au confruntat cu îmbolnăviri de tifos. Dr. Payer, unul dintre medicii care s-a îngrijit de deportaţi descrie alimentaţia săracă primită odată ajunşi la destinaţie:

„Primeam la prânz şi cină câte o porţie de zeamă fiartă de varză murată, în care carnea trebuia s-o cauţi „cu microscopul”, o felie de pâine (ceva care cu mare bunăvoinţă se putea numi aşa) şi puţin peşte sărat. Din când în când, în locul peştelui sărat ni se servea „caşă” (fiertură de arpacaş cu „urme” de ulei)”.