Biroul Electoral Județean (BEJ) a respins listele AUR Bistrița-Năsăud, la Senat și la Camera Deputaților
Biroul Electoral Județean (BEJ) a respins listele AUR Bistrița-Năsăud atât la Senat cât și la Camera Deputaților. Decizia a fost făcută public în această după amiază.
Printre motivele invocate la lista pentru Senat, sunt și cele reprezentate de lipsa unor semnături oficiale, ale celor îndrituiți să facă aceasta: ”Biroul electoral de circumscripție județean Nr. 6 Bistrița-Năsăud -alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din anul 2024, in opinie majoritară, reține că în cauză sintagma de ‘conducerea partidului sau a persoanelor desemnate pentru a Ie semna” se interpretează în sensul că de regulă propunerile de candidați sunt făcute sub semnătura conducerii partidului. Prin excepție, în situația în care există în statutul partidului persoane desemnate ce au atribuții de a semna propunerile de candidați, acestea sunt cele care vor semna obligatoriu propunerile de candidați, întrucât în materie electorală atribuțiile de semnare propuneri candidați sunt reglementate expres de statut, aceste prevederi speciale derogă de la cele generale prevăzute de art. art. 5 alin.2 din același statut, Iimitând practic atribuțiile președintelui partidului de reprezentare partid în domeniul electoral, respectiv condiționând propunerea de candidați sub aspectul semnării, de semnătura unei alte persoane,
respectiv președintele CNC”.
Cei de la AUR pot face contestatie la Tribunalul Bistrita-Năsăud, în termen de cel mult 48 de ore de la afișarea de la Biroul Electoral Județean.
Ședința din data de 16.10.2024:
- DECIZIA nr. 20 din 17.10.2024,privind respingerea candidaturilor propuse de ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR la alegerile pentru SENAT din anul 2024, se regăsește în format electronic aici (pdf.)
- DECIZIA nr. 19 din 17.10.2024,privind respingerea candidaturilor propuse de ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR la alegerile pentru CAMERA DEPUTAŢILOR din anul 2024, se regăsește în format electronic aici (pdf.)
Reamintim că: Miercuri, 16 octombrie, AUR Bistrița-Năsăud a depus listele candidaților la alegerile Parlamentare din data de 1 decembrie 2024. Așa cum v-am informat, primul loc la Camera Deputaților revine lui Tiberiu Boșutar, președintele interimar al AUR BN, sucevean, în timp ce prima poziție la Senat a fost dată de George Simion colonelului (r) Dan Cosma, președinte al organizației de seniori a AUR.
Alături de cei doi candidații de pe locurile eligibile au fost prezenți: Rodica Dobraniș, senatorul Ovidiu Florean, cel care a punctat faptul că i s-a oferit locul 2 la Senat dar l-a refuzat. El a spus că va spijini campania electorală pentru parlamentare, dar nu își mai dorește un loc de parlamentar. Prezentă la BEJ, Rodica Dobraniș, fost candidat al AUR la primăria Bistrița, nu a comentat în vreun fel listele AUR dar a vorbit despre ce va face în calitatea sa de consilier municipal. Ea a negat faptul că și-ar dori funcția de viceprimar al municipului Bistrița.
Candidații AUR la Camera Deputaților
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Daniel
14.06.2026Cam târziu baga ro aletu
la articolul COD PORTOCALIU de furtuni, în mai multe localităţi din judeţ
Niculae Cristian - beclenar
14.06.2026Las că vin alegerile hienelor !! Zero barat Bogdănel-Ciolacu și cu Nicula- piticul mârlan neales de nimeni, demni lingăi de Vulguța și Tanda de la Craiova viitorii șefi de haită roșie. Minunat, chiar perfect. Iar Tigaie iese din scenă pe ușa din dos, penibil și hoțe...
la articolul Bogdan Ivan, noul președinte al PSD Bistrița-Năsăud: "Dacă vrei să ajungi departe, mergi în echipă!"
Mălai Grigore
13.06.2026Am făcut mămăligă din acest mălai, mi-a fost rău o săptămână, este chimical dopat . Preț avantajos pentru moarte sigură.
la articolul Porumb de calitate, direct de la producătorii locali. Disponibil la depozitul Riaprodcomis din Sânmihaiu de Câmpie
Pomorcu
12.06.2026Ar fi o partida buna cu Pomohaci un pedofil cu o codoașă nebună - cuplul ideal. Amandoi sunt din același sat dacă nu mă înșel poate sunt și neamuri :)
la articolul Ancuța Cârcu a dat în judecată firma YAWO SERVICES, pentru un prejudiciu de 2,4 milioane de lei (VIDEO)
COMENTARII