Beată la volan, o tânără din Bistrița a intrat cu mașina într-un stâlp

În această dimineață, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au interventit pentru verificări, la un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Din primele date, în jurul orei 04.20, o tânără, de 24 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiu, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public.

Conducătoarea a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ivan Suci

09.09.2026

Dar despre faptul că se scot analfabeți pe bandă rulantă an de an, nu vorbește umflatul ăsta ipocrit

Nicolae Moldovan, mesaj la început de an școlar: „Copiii sunt cea mai mare valoare în care trebuie să investim totul”

Nicula-Beclean

05.09.2026

@Alexandra Fildan Uită-te înainte pe youtube la canalul boarfei ăsteia să vezi ce scoate pe gură proxeneta asta, apoi vorbește idioato

Replica Vioricăi Ancuța Carcu, cu privire la prezentarea de modă: "Un podium pierdut, o poziție câștigată"

Alexandra Fildan

05.09.2026

Pai daca e proxeneta, de ce o mai tine mama ei? Va contraziceți singur...din invidie si răutate! Unii bărbați nu pot face niciodată ce face o femeie si asta va frustrează. In loc sa apreciați aruncați cu noroi considerând ca daca murdăriți femeia nu se mai vede mizeri...

Replica Vioricăi Ancuța Carcu, cu privire la prezentarea de modă: "Un podium pierdut, o poziție câștigată"

Nicula - Beclean

04.09.2026

Coarda asta are tupeu maxim la Rebrișoara, în rest e zero barat, o proxenetă boarfă cu 4 clase pe care o ține mă-sa care e ca ea , feriți-vă de astea ca de broaște râioase

Replica Vioricăi Ancuța Carcu, cu privire la prezentarea de modă: "Un podium pierdut, o poziție câștigată"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing