Beat și sub influența unor substanțe psihoactive, a acroșat un autoturism
A fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină
Astăzi, 1 august, în jurul orei 00.01, un bărbat de 35 de ani, din Cluj-Napoca, a solicitat ajutorul polițiștilor întrucât autoturismul său, parcat pe stradă din Bistrița, a fost acroșat de un alt autoturism ale cărui numere nu le-a reținut. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
La fața locului, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, la data de 31 iulie a.c., în jurul orei 23.50, un tânăr de 21 de ani, din Sigmir, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul acestuia și a intrat în coliziune cu autoturismul parcat, în apropierea unui imobil.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină și a fost condus la spital, pentru a-i fi prelevate mostre biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier, pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Balan Marius-Horea - ecologist
28.10.2026Closca-i mata care te-o oat.
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Balan Marius-Horea - ecologist
28.10.2026CLOSA-i mata care te-o oat.
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Bălan Marius - Cloșca
27.10.2026Piticul violent Nicula, senatorul neales de nimeni, impostorul tine cuvântare altor impostori ca el, las că vin alegerile hienelor !
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Ivanca
26.10.2026Impostorule mincinos, nu reprezinți Bistrița, tu reprezinți haita de hiene PSD șmenarule !
COMENTARII